Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
Am povestit asta în Jurnalul meu de armată – cred că e mai bine să transfer din computer acel fragment – acolo a fost scris mult mai proaspăt. Încerc.
„158. Să vorbim puțin despre marile pasiuni.
Era într-o vară, în casa unor rude care abia își cumpăraseră televizor. În zi de duminică spre amiază, toți comentau evoluția televizorului, dar niciunul nu urmărea cu adevărat micul ecran, unde un american volubil, cu părul rebel, cu o baghetă în mână, explica ceva, dirija o orchestră, stăpânind cu prezența lui o sală enormă, plină. Nu știam pe atunci ce este marea muzică – eram meloman doar ca intenție. Dar când americanul cel simpatic a dat semn orchestrei pentru a începe o exemplificare, peste zumzetul camerei o frază muzicală mi-a atras atenția: un instrument solist (nu mai țin minte ce anume era) expunea o melodie calmă, suverană. Celelalte îl urmau la distanța cuvenită, și dintre ele se distingea cu deosebire sunetul unei tobe. Tema aceasta s-a repetat de nenumărate ori. Dar de fiecare dată instrumentul solist, toba și orchestra toată erau mai insistente, mai pline de patos, dirijorul era mai captivat și părul lui cădea tot mai des pe frunte, scuturat de zbuciumul baghetei.
Partea anterioară ( Curriculum vitae ½ (23) )
Partea următoare ( Curriculum vitae ½ (25) )