Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
După mulți ani, când mergeam singur la Hangu, în vizită la tata, el fiind rămas la o țiitoare pe nume Zîna lui Hormete, la un moment dar m-am întrebat dacă tata era într-adevăr cel rău (din discuțiile cu mama reieșea asta – că el avea teoria că femeia nebătută e ca moara neferecată, că o dată i-a tras o palmă mamei, și mama s-a dus imediat și a dat divorț) mi-am pus deci problema (iartă-mă, mamă, nu ți-am spus niciodată) dacă nu cumva o fi greșit și ea cu ceva, ori dacă nu s-a pripit, dacă nu cumva s-ar fi putut să fim în continuare o familie.
Altă paranteză: Tata era de origine maramureșeană (spune numele: Mândru mneu îi moroșan…), avea în limbaj „Nu-i bai“ și „Mintenaș“, deci nu era de mult venit de peste munți, iar maramureșenii erau oameni duri și iuți la mânie. Un prieten de-al lui, Fănică Bocancea, mi-a povestit ce al dracului era: odată, la o discuție aprinsă, tata i-a tras o palmă de l-a învârtit în loc. Mama era o moldoveancă blândă, împăciuitoare, dar fermă în concepții. Așadar, am dedus eu, și am scris în CV-ul meu, cred că am moștenit de la tata violența, dar numai în concepte. Niciodată nu m-am bătut cu nimeni, urăsc scandalul, dar în lupta de idei sunt de o franchețe sălbatică.
Drama tatei.
În fine, tata a murit la 54 de ani, înecat în lacul hidrocentralei Bicaz, sub viaductul de la Poiana Teiului, lăsând pe pod un rucsac și un topor. Se povestea că, vrând să meargă la lucru la pădure, a fost refuzat de un șef de echipă. Refuzat el, care avusese cea mai tare meserie din lume, iar când plutăritul se încheiase nu accepta să fie decât dragoman, adică șef, organizator etc. Acum dădea semne de bătrânețe, era peltic și sâsâit, se zicea că din cauza unei lovituri la cap, dintr-o istorie dubioasă, în care ar fi furat ceva și ar fi fost prins și bătut.
Mai era o variantă: nu se înțelegea bine cu cei doi fii ai Zînei, ar fi fost și ceva conflicte serioase iar unul din ei, Victor, i-ar fi făcut felul. Nu aș fi mers prea mult pe această idee, dar chiar cel bănuit m-a stârnit cumva: la o întâlnire, fiind cam băut, a început să se dezvinovățească față de mine, dar o făcea de o manieră atât de insistentă și apăsată, încât tocmai prin asta mi-a dat serios de gândit. Un timp m-am frământat cu această poveste, am făcut și ceva investigații, am plănuit să scriu un roman gen Baltagul…
L-am îngropat pe tata (eu și mama), deși nu aveam vreo mare obligație morală sau materială față de el, la biserica din Vânători, acolo unde bunica mă ținea în genunchi, cum am spus. Asta pentru că, pescuit fiind din lacul Bicaz după șase zile de la dispariție, tata a fost adus la morga din Piatra Neamț, c-așa era (este) regula, probabil pentru că era o bănuială de crimă, posibilitate pe care n-a mai cercetat-o nimeni oficial. Frații și sora lui (Vasile, Dumitru și Fevronia – Dumitru nu sunt sigur, pentru a fost un timp în pușcărie) au venit, au lăsat câte o sută de lei, iar eu și mama am făcut restul. Era prin anul 1975.
Partea anterioară ( Curriculum vitae ½ (14) )
Partea următoare ( Curriculum vitae ½ (16) )