Curățenia de primăvară a mistuit peste 6 hectare într-o zi

25/02/2016

incendiu-vegetatie*La Târpești, pompierii au mers pe jos doi kilometri ca să stingă incendiul provocat de niște localnici

Marți dimineață, la Târpești (Petricani) a izbucnit din nou un incendiu puternic, după ce cu o seară în urmă pompierii s-au luptat două ore cu flăcările de pe circa șapte hectare de vegetație uscată lângă pădure.

De-această dată, se pare că este vorba de acțiunea intenționată a unei persoane care a dat foc unui teren viran de lângă pădure. Pompierii au fost solicitați în jurul orei 11 și spre locul dezastrului au ajuns un ofițer și opt subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț cu o autospecială de stins incendii și o ambulanță SMURD. Din cauză că pentru autospeciale accesul era imposibil spre zona care ardea, pompierii au fost nevoiți să meargă pe jos doi kilometri. „Ajunși la locul intervenției, militarii au constatat că ardea vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ trei hectare, la jumătate de kilometru de pădure, spre care vântul, de intensitate medie, ducea flăcările. Pompierii au stins incendiul, după operațiuni ce au durat o oră. Cauza probabilă a incendiului este acțiunea intenționată“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

La intervenție a participat și un membru al SVSU Petricani. Situația a fost preluată de Poliția Neamț, urmând a fi stabilit cine este autorul sau autorii. Cert este că suprafețele care au ars luni și marți sunt destul de apropiate.

Cinci ore mai târziu, pompierii au fost chemați din nou la Petricani, unde ardea un teren viran. Opt militari cu o autospecială și o ambulanță SMURD au acționat pentru stingerea flăcărilor extinse pe un hectar, cel mai probabil din cauza focului deschis în spații deschise.

La Alexandru cel Bun au ars 1.500 mp de vegetație uscată, dar intervenția pompierilor pietreni cu două autospeciale a fost mult îngreunată de vântul puternic, astfel că misiunea s-a încheiat după o oră și jumătate.

După-amiază, la Crăcăoani au ars două hectare de vegetație uscată de pe un teren viran. Pompierii târg-nemțeni au acționat cu o autospecială și au stins după aproape o oră incendiul.

Recomandările pompierilor

Având în vedere că, în perioada ce urmează, proprietarii de terenuri vor curăța suprafețele de vegetație uscată folosind focul, pentru a preveni situațiile în care flăcările pot crea pagube, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al județului Neamț reamintește cetățenilor următoarele reguli:

  1. a) înaintea începerii activității se cere aprobare de la Primăria / Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității;
  2. b) condiții meteorologice fără vânt;
  3. c) parcelarea în suprafețe de maximum 10 ha, prin fâșii arate;
  4. d) izolarea zonei de ardere față de căi de comunicație, construcții, culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de fâșii arate;
  5. e) desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
  6. f) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere și stingere a eventualelor incendii;
  7. g) asigurarea pentru suprafețe de ardere mai mici de 5 ha a substanțelor și mijloacelor de stingere necesare;
  8. i) asigurarea, în cazul suprafețelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare și a personalului de deservire.

Cristina IORDACHE