Cupa României, o mare provocare

Începută ieri, competiţia cu 94 de meciuri a ajuns în etapele eliminatorii, iar duminică se decide câştigătoarea

Cupa României la minifotbal, care se desfăşoară la Piatra Neamţ, de ieri, este o mare provocare pentru toţi cei implicaţi. Până şi echipele care au participat la precedentele patru ediţii pot avea emoţii, pentru că multe dintre adversare sunt necunoscute. Anul acesta, sunt prezente la turneul final 52 de formaţii, un record de participare care necesită un efort organizatoric deosebit. Se joacă nu mai puţin de 94 de meciuri, care trebuie să se încadreze la minut în programare pentru ca întrecerile să încapă în calendarul stabilit

“Este o provocare şi pentru noi, şi pentru ceilalţi şi vom decide la final dacă vom continua în acest format extins. Am întâlnit şi opinii conform cărora sunt prea multe echipe. Tendinţa a fost de creştere de la o ediţie la alta”, a spus preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, Răzvan Burleanu, la şedinţa tehnică de joi seară, când s-a tras la sorţi componenţa celor 13 grupe.

Câştigătoarele acestora şi cele mai bune trei echipe de pe locul doi vor continua competiţia în sistem eliminatoriu, până la stabilirea câştigătoarei, în finală, programată duminică, la Vip San Gym. Astăzi, se mai joacă pe terenurile de la Arena Play (Calea Romanului) şi Offside (Bâtca Doamnei).

Cupa României, cu cele 52 de echipe şi câteva sute de jucători, este şi o bună bază de selecţie pentru viitorul lot al naţionalei, care participă în această toamnă la Campionatul European.

“Aş dori ca la fiecare meci să văd cel puţin 3 jucători de naţională, iar la final să nu ştiu pe cine selecţionez”, a spus antrenorul naţionalei de minifotbal, Tiberiu Lajos.

Pe lângă cele patru echipe- Romanel Fenix Play, Unicat Pan, Fiesta Roman şi Grand Elite- Neamţul are la Cupa României şi trei arbitri.