Box: Cupa Ceahlăul, după 20 de ani

* Înainte de 90, competiţia de la Piatra Neamţ era un veritabil ring de lansare, pe care a urcat inclusiv campionul boxului profesionist, Lucian Bute

Aceiaşi oameni care încearcă, de vreo doi ani, să reînvie boxul la Piatra Neamţ, se încumetă la o nouă provocare. Antrenorii Gabi Tâmpescu şi Gabi Câmpescu, prin Fundaţia boxului nemţean, organizează, sâmbătă, cea de a 21-a ediţie a Cupei Ceahlăul. Una din cele mai puternice înainte de 1990, comopetiţia nu s-a mai organizat de mai bine de 20 de ani. Iar de la ultimul concurs pugilistic la Piatra Neamţ au trecut vreo 10 ani. Cam câţi sunt de când boxul a murit, sub formă de dezafiliere de la Federaţia Română de Box. Ca să nu mai rămână nici o urmă, a fost „îngropat” cu tot cu ring, care trebuie să fi ajuns la fier vechi. Cupa Ceahlăul se va desfăşura cu unul de împrumut, de la SCM Bacău.

„Este un concurs special, ca o recompensă”, a spus antrenorul Gabi Tâmpescu, care lucrează de vreo 5 decenii în box, din care peste 30 de ani i-a dedicat celui pietrean. „Ar fi fost păcat ca boxul să intre definitiv în uitare. Cu el a început să existe CS Ceahlăul. Celelalte secţii au apărut după. Când a fost construită, sala mică a fost destinată boxului şi luptelor, asta scrie pe pardoseală. Şi acum există în podea găurile pentru ring”.

Cupa Ceahlăul nu se va desfăşura, însă, în casa boxului, ci va avea loc în sala mică de la Polivalentă, sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 10,30. În competiţie vor intra 40 de sportivi, de la juniori şi până la seniori, reprezentând cluburi din mai multe judeţe.

„Va fi un concurs puternic, cu 20 de meciuri, şi sperăm să placă publicului. Vrem să reintroducem Cupa Ceahlăul în circuitul naţional şi să o permanentizăm”, a precizat antrenorul Gabi Câmpescu.

În sprijinul demersului celor doi pietreni au venit câţiva sponsori şi autorităţile locale.

„Ar fi fost păcat, dacă tot avem tineri talentaţi, să nu-i fi putut aduce să facă box într-un cadru organizat. Sper ca şi publicul să fie interesat şi să vină să vadă competiţia. Este încurajator faptul că se reia Cupa Ceahlăul. Dacă boxul se va statornici la Piatra Neamţ, vom încerca să ne implicăm mai mult”, a spus city managerul Bogdan Puşcaşu.

Intrarea publicului, la gala de sâmbătă, este liberă.

În foto, de la stânga la dreapta: antrenorul Gabi Tâmpescu, Gabriel Roiu, antrenorul Gabi Câmpescu, city manager Bogdan Puşcaşu.

* Câştigă pentru SCM Bacău

După doi ani de muncă, antrenorii pietreni au deja un medaliat la Campionatele Naţionale. Gabriel Roiu se numeşte, are 14 ani, iar în această vară a devenit vicecampion naţional la cadeţi. Pentru că boxul nu se poate întoarce la Ceahlăul, sportivul a fost legitimat la SCM Bacău. Fără club, nu ar fi putut participa la Naţionale.

Cupa Ceahlăul este specială şi pentru tânărul pugilist, care boxează pentru prima dată acasă.

„Este o experienţă unică”, a declarat vicecampionul. „Îmi doresc să obţin un rezultat bun. Ştiu că voi avea adversari dificili, însă experienţa de la Campionatele Naţionale mă va ajuta. Îmi pare rău că nu am câştigat titlul, dar sper să reuşesc anul viitor”.

Cu Gabriel Roiu vor urca în ringul de la Piatra Neamţ şi alţi tineri boxeri pietreni, care aşteaptă să fie văzuţi şi încurajaţi