Cum tratăm ruptura de ligament încrucişat anterior

29/07/2015

fkt 1 fkt 2Cu rol important în stabilitatea şi mobilitatea genunchiului, ligamentul încrucişat anterior este un element anatomic complex extrem de solicitat atât în mişcările fireşti pe care le facem, uneori din reflex, dar mai ales în cele extreme. Sunt mulţi factori care, de-a lungul vieţii, pot afecta integritatea şi funcţionalitatea acestor structuri elastice care ţin ca într-un soi de hamac genunchiul şi-i conferă mobilitatea necesară. Cea mai gravă afecţiune este ruptura de ligament, întrucât aduce bolnavul în imposibilitatea de a se mişca.

Terapiile sunt la îndemână şi au menirea de a reda bolnavului independenţa motorie, cum aflăm de la fizioterapeutul Ilie Onu, şeful Departamentului de fiziokinetoterapie din cadrul Clinicii Micromedica din Piatra Neamţ.

Reporter – Orice persoană poate suferi afecţiuni de ligament?

Ilie Onu – Românul iubitor de fotbal, dar şi de schi, placă şi alte sporturi extreme, fără a face un antrenament fizic constant şi dedicat sportului pe care-l va practica, va ajunge pe masa ortopedului, apoi pe cea a fizioterapeutului. Asta deoarece sporturile practicate haotic, în afară de beneficiile temporare, pot aduce grave afecţiuni şi multă suferinţă. Ca şi activităţile fizice cotidiene îndelungate, care pot duce la rupturi de ligamente.

Rep. – Ce este acest ligament şi ce rol are, pentru ca cititorii să înţeleagă atenţia ce i se cuvine?

I.O. – Ligamentele sunt componente de stabilizare pasivă a unei articulaţii, în vreme ce muşchii sunt componenta activă de stabilizare a articulaţiei. Ligamentul încrucişat anterior şi cel posterior sunt cele mai solicitate ligamente ale genunchiului şi ne conferă stabilitatea antero-posterioară. Un ligament rupt parţial sau total va duce la destabilizarea genunchiului, aşa-zis “genunchiul care fuge”.

Rep. – Acesta este primul simptom?

I.O. – Este unul din cele mai clare, alături de durere, tumefiere şi limitarea mişcărilor.

Rep. – Ce trebuie făcut în acest caz?

I.O. – Cel mai important, după stabilirea diagnosticului de către medicul ortoped, el va da indicaţia terapeutică. Decizia momentului operator nu aparţine fizioterapuetului, dar medical ortoped de obicei cere recuperarea preoperatorie cu procedee specifice de fizio şi kinetoterapie pentru tonifierea musculaturii membrului inferior şi pentru reducerea tumefierii, durerii şi implicit a inflamaţiei.

Rep. – Este suficient pentru vindecare, dacă se poate spera la vindecare, prin aceste remedii?

I.O. –Drupturile sunt incomplete şi nu sunt altele, cum ar fi cele de menisc, prin reducerea fenomenului inflamator local şi creşterea stabilităţii genunchiului se poate temporiza sau chiar evita intervenţia chirurgicală. Dar, toate ţin şi de dorinţa pacientului de a colabora cu fizioterapeutul şi de a respecta întocmai indicaţiile programului de recuperare.

Rep. – Sunt şi pacienţi care trec printr-o operaţie…

I.O. – Un genunchi tratat corect are nevoie de 6 luni de recuperare fiziokinetoterapeutică. Dar, noi, aici la Departamentul FKT de la Micromedica , folosim tehnologii care ne permit să oferim pacientului un timp mai scurt pentru recuperare, de circa 2 luni.

Rep. – Adică, asta pentru cele mai grave cazuri, ar fi cel mai pessimist interval?

I.O. – Cum spuneam, pacientul trebuie să respecte întocmai indicaţiile şi prescripţiile fizioterapeutului, avem şi noi cazuri de pacienţi grăbiţi, nerăbdători. Dar, bolnavul trebuie să înţeleagă că ceea ce fizioterapeutul îi recomandă – un anumit stil de viaţă, un program strict de exerciţii după cele 2 luni de recuperare, controale lunare la fizioterapeut pentru modificarea programului în funcţie de progresele făcute – este esenţial pentru refacere, pentru a evita o revenire la cabinet pentru corecţiile ce se vor impune.

Rep. – Este posibilă recidiva?

I.O. – Desigur, şi chiar se pot rupe şi meniscurile, iar pentru a nu ajunge la complicaţii e bine ca pacientul să limiteze o vreme activităţile sportive, altfel decât sub oblăduirea fizioterapeutului. Acesta poate indica doza de efort şi momentul când se pot relua sporturile îndrăgite, pentru că fizioterapeutul cunoaşte cel mai bine pacientul, progresele sale, gradul de recuperare.

Statistic vorbind, recuperarea în afecţiunile de ligament încrucişat anterior deţin o pondere de 35% din totalul afecţiunilor de care ne ocupăm la Departamentul de fiziokinetoterapie de la Micromedica.

Cristina Iordache