Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Gabriel Farcaş a scos din sertar dosarul ilegalităţilor de la societatea Troleibuzul, peste care probabil că s-ar fi depus praful. Cum UNPR-ul a cam pierdut teren în ultimul timp, Farcaş a considerat probabil că dă bine în presă să facă curăţenie în curtea societăţilor CJ Neamţ.
Aşa am aflat că inginerul Constantin Hociung, fostul manager general al societăţii Troleibuzul a încheiat o serie întreagă de contracte prin care a prejudiciat firma, dar a obţinut pentru el şi probabil pentru alţi amici de-ai lui, comisioane frumoase.
*Asigurări în caz de grevă şi mentenanţă site de 9.600 de euro
Vorbim aici despre o poliţă de asigurare încheiată în noiembrie 2011, pentru un an de zile, cu o rată de 700 de lei lunar, pentru o sumă asigurată de puţin peste 3 milioane de lei, prin care…şi aici apare partea interesantă, societatea se asigura împotriva riscurilor apărute ca urmare a unor „greve, revolte, tulburări civile, vandalism sau undă sonică”. Să înţelegem că se aştepta inginerul Hociung ca angajaţii firmei să fie suficient de nemulţumiţi în perioada următoare încât să ajungă la proteste violente? Cu acelaşi asigurator, arhicunoscut căruia nu dorim să-i facem reclamă, se asigurau Casco şi toate autovehiculele societăţii din august 2012 până în septembrie 2013.
Un alt contract extrem de interesant este acela de mentenanţă al site-ului societăţii, în valoare totală de 9.600 de euro, adică 800 de euro lunar timp de un an de zile, în condiţiile în care firma are o singură pagină web care nici nu are nevoie de astfel de servicii de mentenanţă. Adică încă un contract de flori de măr în favoarea unei societăţi SC Robifezza SRL din Farcaşa, Neamţ a unui anume Robert Daniel Dăscălescu.
Un alt contract la fel de interesant este cel încheiat cu o binecunoscută firmă de pază şi protecţie din oraş, în valoare totală de 13.500 de euro, fără TVA, pentru 32 de sisteme GPS, încheiat pe 30 ianuarie anul trecut, dar şi a unui contract de de 14.992 de euro pentru 30 de sisteme de supraveghere video care se presupune că au fost montate în troleibuze pentru a depista eventualii călători fără bilet sau şoferi angajaţi ai societăţii incorecţi.
* Motorină de „scăldat” troleele, la suprapreţ, de la „băieţii deştepţi”
În iţele încurcate ale contractelor judeţene de transport Troleibuzul făcute parcă anume pentru a devaliza şi aduce la sapă de lemn societatea subordonată Consiliului Judeţean Neamţ, ale cărei cheltuieli sunt suportate în mare parte din bani publici, a apărut şi numele unei firme conduse de unul dintre „băieţii deştepţi” din Măgurele, Alin Niculae.
Este vorba despre contractul cu numărul 5.692 din 12 decembrie 2008, pe care fostul director general Constantin Hociung l-a încheiat cu furnizorul SC Oscar Downstream SRL din Măgurele, judeţul Ilfov pentru o perioadă de patru ani. Contractul este încheiat pentru o cantitate de 1.500 de tone de motorină, o cantitate impresionantă, achizitorul Troleibuzul obligându-se prin contract „să achiziţioneze lunar o cantitate de 31 de tone la preţul convenit în contract”. Şi aici încep să apară surprizele.
Mai întâi este menţionat preţul convenit de părţi de 2.680 de lei/tonă, la care urmează să se adauge acciza şi TVA-ul, care însă era valabil doar pentru o perioadă de 30 de zile de la încheierea contractului. „Ulterior preţul produsului se va ajusta săptămânal, în fiecare zi de luni pentru comenzile din săptămâna curentă”, artificiul lăsând libertatea firmei din Măgurele să ajusteze preţul în sus, motorina cumpărată astfel ajungând la un preţ mult mai mare decât cel al pieţei de profil.
Interesant este furnizorul din acest contract. Fondată în 2007, în Măgurele – judeţul Ilfov, Oscar Downstream ar fi pornit dintr-o firmă de apartament şi s-ar fi dezvoltat, treptat, cu un important sprijin, ajungând cea mai mare companie petrolieră independentă. Alin Nicolae – locul 58 în Topul Forbes 2011, cu o avere estimată la 80 de milioane de euro – este principalul „băiat deştept” care, prin contractele derulate cu CFR, a făcut și face afaceri extrem de profitabile pentru el. Numele lui este legat de cel al unor directori de firme devalizate şi în mod special de scandalurile din CFR Călători.
Cot-cot-cot-cot daaac!!! Pana acum ati tacut malc si ati omagiat si raspupat puterea portocalie cu smecherii ei cu tot. Acum, cand altii(am spus alti) scot la lumina dezastrele, si dumneavoastra(era sa spun tu), harnica foc si animata de valul popular al schimbarii ,timid ce-i drept, ca sa nu observe stapanul, incepeti a marai(era sa scriu cotcodaci) ca sa se vada cat de util este societatii, cainele de paza a democratiei.