“Cu ulciorul” prin supermarket, un angajat s-a autoservit sistematic

17/04/2018

Un proverb din bătrâni zice că “ulciorul crăpat nu merge de multe ori la apă”. Aşa a păţit un salariat dintr-un supermarket din Piatra Neamţ care a sustras mai multe cutii de carne din camera frigorifică a unităţii, fiind bănuit că s-a mai autoservit şi cu alte ocazii.
“Poliţiştii Biroului de Ordine Publică au prins în flagrant, în noaptea de 14/15 aprilie, două persoane care sustrăgeau cutii cu carne de porc din supermarket, situat în incinta unui mall din municipiul Piatra Neamţ. Poliţiştii au stabilit că un tânăr de 22 de ani, din Roman, lucrător al unităţii respective, în timp ce se afla de serviciu a sustras din camera frigorifică a supermarketului cutii cu carne. Acesta a beneficiat de complicitatea unui alt tânăr de 21 de ani, din Ţibucani, căruia i-a înmânat bunurile pentru a le transporta într-o altă locaţie. Bunurile în cauză au fost găsite de poliţişti în autoturismul celui de-al doilea. Totodată, cei doi sunt bănuiţi că anterior au mai comis astfel de fapte prin aceeaşi metodă”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Faţă de aceştia, oamenii legii au dispus măsura reținerii pentru 24 ore, fiind depuși în arestul I.P.J. Neamţ, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Geanina NICORESCU