Cu o lună înainte de începerea școlii: Zeci de școli din județ nu prezintă siguranță sanitară și la incendii

 

* 44 de clădiri ale școlilor din județ nu au autorizație sanitară de funcționare *Totodată, 33 de clădiri aparținând de 30 de unități școlare nu dețin autorizație de securitate la incendiu

Primăriile nemțene nu și-au dovedit, nici în acest an, capacitatea de a rezolva problemele care țin de sănătatea elevilor și de siguranța lor la incendii, în timpul cursurilor școlare. Spațiile în care se desfășoară orele de clasă sunt deținute de administrațiile publice și acestea răspund de asigurarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, pentru elevi și cadrele didactice. În funcție de fondurile alocate de la bugetele locale, unitățile de învățământ beneficiază de lucrări de reparații și întreținere anuale și de obținerea autorizațiilor la care se face referire la fiecare început de an școlar.

Conform informațiilor comunicate de Direcția de Sănătate Publică în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de ieri, 16 august, la nivelul județului Neamț, unitățile de învățământ dețin 344 de clădiri, dintre care doar 297 au autorizație sanitară de funcționare valabilă în momentul de față. Principalele motive pentru care 47 de clădiri nu au obținut ASF se referă la lipsa sursei de apă și la nepotabilitatea apei. Autorizațiile sanitare de funcționare (ASF) se acordă pentru fiecare clădire care aparține unităților de învățământ (școlile cu personalitate juridică și structurile subordonate acestora).

În ceea ce privește autorizația de securitate la incendiu, reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au informat că, potrivit prevederilor legale, inspectoratul emite în primă fază un aviz pentru respectarea reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor adoptate în documentațiile tehnice de proiectare pentru construcții, instalații și alte amenajări și în a doua etapă, după finalizarea lucrărilor, acordă autorizația de securitate la incendiu, în baza căreia se certifică că au fost respectate cerințele esențiale de securitate la incendiu prevăzute în proiect.

În județul Neamț, 33 de clădiri aparținând de 30 de unități școlare nu dețin autorizație de securitate la incendiu. Motivele care au condus la această situație sunt, în principal, neurmărirea de către beneficiari a realizării măsurilor de securitate la incendiu prevăzute în documentația aferentă avizelor (inexistența unui diriginte de șantier); constatarea cu întârziere, după epuizarea fondurilor, a nerealizării măsurilor de securitate la incendiu; realizarea investițiilor fără obținerea avizului de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență; termenul de realizare a investiției, condiționat de demararea cursurilor în clădirile respective.

Conform celor precizate la întâlnirea de la Prefectură, instituțiile responsabile în acest domeniu al autorizării – Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență – au întreprins demersuri, atât în sensul consilierii, asigurării de asistență tehnică, și instruirii autorităților publice locale și directorilor unităților școlare, cât și executării de controale tematice și aplicării de sancțiuni.

Prefectul județului, Niculina Dobrilă, a condus, marți, 16 august a.c., ședința lunară a Colegiului Prefectural, care a avut pe agendă tema de discuție referitoare la stadiul pregătirilor pentru începerea anului școlar 2016-2017. „În mod tradițional, în această perioadă, se fac analize privind stadiul pregătirilor pentru deschiderea noului an școlar. De altfel, am primit de la Ministerul Afacerilor Interne «Dispoziția comună privind intensificarea măsurilor din competența structurilor MAI în scopul creșterii gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic/auxiliar în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar», care reiterează rolul prefecților de coordonare a activităților de cooperare“, a precizat în deschiderea întâlnirii, prefectul Niculina Dobrilă.

Mihael BALINT