Cu gândurile curate / Marius Rogin a trecut la PNL

 marius-rogin

Marius Rogin s-a inscris în Partidul Naţional Liberal şi astfel rămâne la guvernare după ce în ultimii patru ani a fost în PDL. De altfel, Marius Rogin a fost în perioada 2004 – 2012 deputat al PDL, iar în aceeaşi perioadă a fost preşedinte al filialei PD Neamţ, iar apoi prim-vicepreşedinte al PDL Neamţ.

Confirmarea înscrierii în PNL a venit din partea preşedintelui filialei liberale nemţene. Deputatul Dorinel Ursărescu a precizat însă că Marius Rogin s-a înscris în filiala PNL Bucureşti. Mai mult, se pare că Rogin ocupă o funcţie de prim-vicepreşedinte al unei organizaţii de sector a PNL.

”Din câte ştiu, Marius Rogin este la organizaţia de Bucureşti a PNL. Este foarte bine mai ales pentru domnia sa pentru că a ales să intre într-un partid mare. Nu ştiu de ce a plecat din PDL, solicitarea sa nu a fost pentru PNL Neamţ şi nu am intrat în detalii. Cert este că în PNL poate veni toată lumea, bineînţeles cei care vin cu gânduri curate, iar domnul Rogin are gânduri curate. La Neamţ suntem în discuţii cu mulţi oameni de valoare. PNL este interesant nu doar pentru că este la guvernare, ci pentru consecvenţă, pentru valoarea sa”, a declarat deputatul Dorinel Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ.

 

(G.A.)