Cronica neagra

CRONICA

A furat ceasuri din Germania

Pentru Constantin Ş. (36 de ani) din Roman, ziua de 13 august a fost într-adevăr cu ghinion. Dimineaţă, la ora 7, individul s-a trezit cu poliţiştii la uşă şi a fost dus direct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru confirmarea mandatului european de arestare emis pe numele lui.  Procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore, urmând să-l trimită în faţa instanţei. Individul este acuzat că, în februarie 2012, a pătruns, împreună cu un complice, într-o casă din Springe – Hannover, din Germania, de unde a furat o cameră de filmat şi 8 ceasuri de mână, în valoare de 3000 de euro.

 

Scandal în sediul Poliţiei Borca

Doi bărbaţi nervoşi din Borca au făcut scandal, în ziua de 13 august, chiar în sediul postului de poliţie din comună. Supăraţi că Mădălin R. s-a dus să depună plângere împotriva lor, Lucian R. (37 de ani) şi Adrian R. (38 de ani) au intrat în sediul postului şi au încercat să-l bată. Poliţistul a intervenit, le-a cerut scandalagiilor să plece, dar ei au continuat să-l ameninţe cu moartea pe reclamant, să injure şi să facă “atmosferă”. În cele din urmă li s-a spus că vor fi imobilizaţi, lucru care i-a determinat să plece, nu înainte de a ameninţa şi poliţistul. Pentru “spectacolul” pe care l-au făcut, cei doi au fost amendaţi cu 1000 de lei de căciulă şi li s-a întocmit dosar penal pentru sfidarea organelor judiciare şi ameninţare.

 

Tânăr în comă după ce a căzut de pe bicicletă

Un tânăr de 21 de ani din Mirosloveşti, Iaşi, s-a accidentat foarte grav, în seara de 13 august, în Staţiunea Durău. Emilian M. cobora cu bicicleta de la punctul releu, a acroşat-o pe IoanaI. (20 de ani) din Vânători, care mergea în aceeaşi direcţie, după care s-a dezechilibrat şi a căzut pe asfalt. O ambulanţă l-a preluat şi l-a dus la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis, hematom periorbital, comă profundă şi fractură de braţ. După ce a fost stabilizat, tânărul a fost transferat la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi.

 

Beţi la volan de la prima oră

Trei şoferi au rămas fără premise şi s-au ales cu o “călătorie” la spital, în dimineaţa de 13 august. Vasile P. (42 de ani) din Trifeşti avea o concentraţie de 0,43 mg/l şi era cel mai treaz dintre toţi. Mihai C. (42 de ani) din Roman a doborât orice record cu 1,31 mg/l, iar Paul C. (52 de ani) din Bicaz avea “doar” 0,79 mg/l. Poliţiştii le-au întocmit tuturor dosare penale şi i-au dus la spital unde li s-au recoltat probe pentru stabilirea alcoolemiei.

C.M.