Cronica neagra

Vântoasa a făcut ravagii la Roman şi la Vânători Neamţ

Vântul puternic de vineri seara a smuls bucăţi din acoperişurile mai multor blocuri din Roman, iar la Vânători Neamţ a doborât şapte stâlpi de telecomunicaţii pe carosabil. Timp de aproape patru ore firul telefonic de urgenţă 112 a fost înroşit de apelurile oamenilor îngroziţi de perspectiva ca bucăţi de azbociment, copaci şi alte obiecte grele scoase de vântoasă ar putea în orice secundă să cadă peste trecători, peste maşini ori să producă alte nenorociri.

Pompierii nemţeni au avut de lucru astfel, începând cu ora 18,30 când primul apel i-a chemat în ajutor la Roman. „Vineri, la ora 18:26, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că s-au desprins elemente din acoperişul unui bloc din municipiul Roman, strada Sucedava”, a declarant sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Cinci militari de la unitatea din localitate au fost mobilizaţi şi au ajuns la adresa indicată, unde au intervenit cu o autospecială, izolând mai întâi zona pentru a putea acţiona în condiţii de siguranţă la îndepărtarea plăcilor de azbociment care se desprinseseră din acoperişul blocului. Pompierii au urcat în podul imobilului de unde, împreună cu un voluntar al serviciului local pentru situaţii de urgenţă, locatar în acel imobil, au muncit ceva vreme pentru a îndepărta cele 3 plăci de azbociment, nefiind nimeni rănit.

Pompierii au mai fost solicitaţi 20 de minute mai tîrziu tot la Roman, dar pe strada Smirodava, la un bloc de pe acoperişul căruia fuseseră smulse şi stăteau să cadă bucăţi de carton bituminat. Alţi 5 militari au acţionat acolo, la fel izolând mai întâi zona pentru ca intervenţia să nu fie îngreunată de traficul pietonal sau auto, şi au îndepărtat cartonul bituminat din izolaţia blocului, de pe o suprafaţă de circa 2 mp.

La ora 20 un alt apel chema pompierii pe strada Bogdan Dragoş, unde un copac se scutura atât de puternic sub rafala de vânt încât ameninţa să se prăbuşească peste firele de electricitate şi pe asfalt. “Cinci subofiţeri cu o autospecială s-au deplasat la faţa locului şi după ce au izolat zona, au tăiat copacul, în condiţii de siguranţă. Militarii au fost sprijiniţi de trei voluntari ai municipiului Roman”, a mai spus ofiţerul de presă. Tot la Roman, pompierii au mai intervenit în jurul orei 21 pe strada Tudor Vladimirescu, unde bucăţi din acoperişul unui bloc au fost aruncate peste firele electrice ale instalaţiei de iluminta public. Cinci militari şi trei voluntari au acţionat pentru curăţarea zonei pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi.

La Vânători Neamţ, vântul a culcat pe şosea 7 stâlpi de telecomunicaţii. Vijelia a avariat reţeaua din comună în jurul orei 19, când în urma apelului la 112 un echipaj de cinci pompieri de la unitatea din Târgu Neamţ a intervenit pentru eliberarea carosabilului de stâlpii doborâţi, făcând liber pentru intervenţia echipei de specialist care au acţionat pentru remedierea avariei la cablu şi telefon din comuna Vânători Neamţ.

 

Şoferiţă cu gust pentru viteză…

Duminică, 5 aprilie, la ora 19, în comuna Tămăşeni a avut loc un accident rutier în urma căruia şoferiţa care l-a produs a fost rănită. Din cercetările poliţiştilor care au sosit la faţa locului reiese că în timp ce o femeie de 28 de ani, din Roman, conducea autoturismul pe DJ 201 C dinspre Adjudeni spre Roman, într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza la condițiile carosabilului şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând pe contrasens unde s-a izbit de un alt autoturism, potrivit informaţiilor oferite de subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. În urma impactului, şoferiţa a ieşit cu maşina în décor, oprindu-se într-un gard. Femeia a fost transportată la spital şi este cercetată pentru  vătămare corporală din culpă.

 

…altă şoferiţă cu gust pentru “grade”

Luni, 6 aprilie, aproape de ora 4 polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Săbăoani au depistat în trafic o tânără de 20 de ani, din Cordun, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. “Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost pozitiv, fapt pentru care a fost condusă la Spitalul Municipal Roman unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a mai spus subinspectorul Elena Bulgărea.  Polițiștii i-au reținut permisul de conducere și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Biciclist “călare” pe pieton, amândoi băuţi

Duminică seara, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe DN 15, în localitatea Podoleni, a avut loc un accident rutier în urma căruia a fost rănit un pieton. “Din primele cercetări se pare că în timp ce un tânăr de 24 de ani, din Podoleni circula pe o bicicletă pe DN15 spre Costişa, a surprins și accidentat un bărbat de 69 de ani, care circula pe DN15, în calitate de pieton”, a precizat ofiţerul de presă al poliţiei. Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Neamț în vederea acordării de îngrijiri medicale, atât biciclistul cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost positive, mai spune IPJ Neamţ, ambii fiind acum cercetaţi penal.