Cronica neagra

Prins branşat ilegal la curent de echipa de electricieni

Luni, 16 martie 2015, la ora 15, polițiștii de la PP Săvineşti au fost sesizaţi de către reprezentanţii unei societăți comerciale de distribuție a energiei electrice despre faptul că un bărbat de 42 de ani, din localitate, s-a branşat ilegal la reţeaua de electricitate şi sustrage energie electrică. “La fața locului, s-a deplasat echipa de cercetare care a constatat că bărbatul sustrăgea energie electrică prin branşarea ilegală cu două conductoare de cupru direct la coloana de alimentare a contorului”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt de energie electrică.

 

 

O şoferiţă a lovit trei eprsoane şi a fugit

În dimineața zilei de 16.03.2015, la ora 8, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe DN 15, în localitatea Roznov, a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat rănirea a trei persoane iar conducătoarea auto a părăsit locul accidentului.

În scurt timp la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și în circa 30 de minute au depistat pe raza municipiului Piatra Neamț conducătoarea auto, o femei de 29 de ani, din Dumbrava Roșie. “Din primele cercetări efectuate se pare că în timp ce femeia conducea un autoturism pe DN15, pe direcția Piatra Neamț-Bacău, ar fi efectuat un viraj la stânga pe str.Pieței fără a se asigura suficient, moment în care a surprins și accidentat o femeie de 43 de ani, din Roznov, care circula pe bicicletă dinsensul opus de mers”, a mai spus Poliţia. În urma impactului conducătoarea auto a dorit să transporte victima la spital, însă aceasta a refuzat, iar în momentul în care șoferița și-a manifestat intenția de a pleca de la fața locului, alte două persoane au încercat să o oprească, fiind accidentate de către conducătoarea auto care a demarat, părăsind locul accidentului. “La momentul depistării, femeia de 29 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negative, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliţie”, a mai spus ofiţerul de presă.

 

Încarcerat la Roma pentru infracţiuni rutiere la Roman

În data de 12.03.2015, o escortă formată din polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț și lucrătorii Centrului de Cooperare Polițienească Internațională l-au preluat pe F. Dănuț de 27 de ani, din Gâdinți, care poseda mandat de arestare europeană. “Aceasta a fost dat în urmărire internațională pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînregistrat și fără permis de conducere, fiind depistat de autoritățile italiene în Roma, în cadrul unui control în trafic”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea.

În fapt, Judecătoria Roman l-a condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru faptul că în 01.05.2013 inculpatul a condus pe DN 15D un tractor ce tracta o remorcă neînregistrată și fără a poseda permis de conducere. Persoana a fost preluată de polițiști și predată reprezentanților Agenției Naționale a Penitenciarelor.

Cristina IORDACHE