Cronica neagra

Şofer agresat de o bandă de urători, la Borca

Ca în fiecare an, de sărbători, benzile de mascaţi au pornit urăturile cu o zi – două înainte de noaptea dintre ani, majoritatea văzându-şi de obiceiuri şi datini. Dar, la Borca, o bandă de urători s-a apucat să facă „ordine” pe şosea, oprind maşinile şi forţând şoferii să-i asculte. Cei care au refuzat au fost loviţi. „În zilele de 30 – 31 decembrie 2014, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Borca au fost sesizaţi despre faptul că mai multe persoane organizate într-o ceată de urători, pe raza comunei Borca, au oprit două autoturisme care circulau pe drum, iar în momentul în care șoferul a coborât din autoturism a fost lovit de către o parte din membrii grupului”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. În urma activităţilor de cercetare desfășurate de polițiști s-a stabilit că în data de 30 decembrie 2014 aproximativ 40 de persoane din satul Sabasa s-au constituit într-o ceată de urători, mascându-se în mod tradiţional în diferite simboluri – urs, capre, iar în jurul orelor 20 au plecat să colinde. „Grupul a fost condus de un bărbat de 51 de ani, din Borca, iar o parte dintre membrii acestui grup au tulburat ordinea şi liniştea publică prin acţiuni violente şi ameninţări, cele sesizate de persoanele vătămate confirmându-se”, a mai spus ofiţerul de presă. Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatul de 51 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cercetările continuă în vederea stabilirii participaţiei celorlalţi membri din grupul de colindători și  în vederea luării măsurilor legale faţă de aceştia.

 

Scandal între rromi potolit cu mascaţii şi jandarmii

În noaptea de 30 spre 31 decembrie un alt scandal a fost potolit de poliţişti cu ajutorul mascaţilor şi al jandarmilor, de-această dată la Roman. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipale Roman au reușit astfel identificarea și depistarea a cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 46 de ani, toți din Roman, care în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2014, în jurul orei 4, s-au încăierat pe strada G-ral Eremia Grigorescu, lovindu-se reciproc și tulburând ordinea și liniștea publică. „În cadrul acestui conflict, rezultat în urma unei altercații ce a avut loc într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Roman, forțele de ordine și siguranță publică împreună cu lucrătorii Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmii au intervenit prompt, aplanând conflictul și restabilind liniștea publică în zona respectivă”, a mai precizat ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, încăierare și lovire sau alte violențe, urmând a se lua măsurile legale în consecință, raportat și la evoluția stării medicale a persoanelor implicate.

 

Bărbat mort după ce s-a electrocutat

Un bărbat din satul Bodeştii de Jos, comuna Bodeşti, a murit miercuri seara, după ce a fost electrocutat. Din datele oferite de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, în seara de 31 decembrie s-a cerut ajutorul prin apelul la 112 în cazul unui bărbat care s-a urcat pe stâlp pentru a schimba un bec şi a fost electrocutat. „În momentul apelului, s-a transmis că bărbatul era conştient, iar la faţa locului s-au deplasat un echipaj de militari cu autoscara şi un echipaj de ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă, însă bărbatul era în stop cardio-respirator şi în ciuda manevrelor de resuscitare, în cele din urmă a fost declarat decesul”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea. Se pare că bărbatul lucrase ca electrician şi acesta ar fi fost motivul pentru care se încumetase să urce pe stâlp. Organele de anchetă vor desluşi împrejurările acestui nefericit accident, iar necropsia va stabili exact cauza morţii.

Cristina Iordache