Cronica neagra

Accident grav la Roman

În ziua de 8 decembrie 2014, în jurul orei 19,30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe DN 2, în afara localității Cordun a avut loc un accident de circulație, în urma căruia a rezultat rănirea a două persoane. Echipajul de descarcerare a ajuns la faţa locului, dar nu a fost necesară intervenţia militarilor. „Din primele cercetări se pare că în timp ce o femeie de 40 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe drumul ce face legătura dinspre Fabrica Arcelor Mittal și DN 2, la intersecția cu DN 2 nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula pe drumul prioritar dinspre Iași către Roman, condus de către o femeie de 44 de ani, din Bacău”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. În urma impactului a rezultat rănirea celor două conducătoare auto, care au fost transportate la Spitalul municipal Roman, cu policontuzii.

 

Femeie călcată de microbuz

În ziua de 8 decembrie 2014, în jurul orei 12, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați despre faptul că pe strada Plăieșului a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un microbuz, al cărui conducător auto, un bărbat de 38 ani, din Piatra Neamţ, a surprins și accidentat o femeie de 64 ani, care se deplasa pe partea carosabilă. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat ulterior, spune oficialul poliţiei. Atât conducătorul auto cât și pietonul a fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultate fiind negative, iar cercetările continuă.

 

Flăcări de la coş

Marţi, 9 decembrie, la ora 1, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din localitatea Sagna. „La locul indicat s-au deplasat 11 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, plus doi voluntari ai comunei Sagna”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU. La sosirea militarilor, incendiul cuprindea acoperişul locuinţei, astfel că forţele participante au acţionat pentru protejarea bunurilor din interiorul casei şi au lichidat incendiul, operaţiunea derulându-se aproape o oră şi jumătate. Au ars acoperişul locuinţei, construit din şindrilă din lemn şi învelitoare din tablă, doi metri pătraţi din tavanul unei camere şi doi metri pătraţi de lambriu din PVC. Cauza probabilă a incendiului este coşul de fum deteriorat.

Cristina Iordache