Cronica neagra

Unii sunt preveniti…

Activitate de prevenire a Insepctoratului de Jandarmi Neamţ a avut loc vineri la Liceul Tehnologic Special din comuna Ştefan cel Mare. Locotenent colonelul Emilian Dragoş din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, maiorul Daniel Popa psihologul unităţii şi purtătorul de cuvânt al instituţiei maiorul Cătălin Resmeriţă au vorbit cu elevii la şcoala specială despre

ceea ce trebuie să facă atunci când nu se simt în siguranţă şi au fost sfătuiţi să apeleze oricând la forţele de ordine, prin apel 112 sau în mod direct. „Le-au fost prezentate cazuri concrete şi le-au fost oferite sfaturi care să-i ajute să evite a deveni victimele unor persoane certate cu legea. Prin intermediul acestor acţiuni, jandarmii se implică activ în formarea şi educarea tinerilor prin discuţii cu elevii despre discriminare, modalităţi de prevenire şi consecinţele violenţei, precum şi ale criminalităţii juvenile”, a declarat maiorul Cătălin Resmeriţă. Între jandarmii nemţeni şi instituţia de învăţământ a fost semnat la sfârşitul anului trecut un parteneriat educaţional, fiind stabilite mai multe întâlniri dintre jandarmi şi elevi care au drept scop informarea şi educarea tinerilor în scopul adoptării comportamentului non violent şi oferirea sprijinului în privinţa cunoaşterii legislaţiei.

 

…alţii comit

Doi tineri din Roman au fost prinşi şi reţinuţi de poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției municipale Roman în urma unei acţiuni derulate sâmbătă. „Cei doi, un tânăr de 22 de ani și un minor de 16 ani, ambii din Roman, sunt  bănuiți că în noaptea de 29.11.2014, orele 4,30, prin folosirea violenței, au sustras un telefon mobil unui tânăr de 18 ani, care se deplasa pe str. Ştefan Cel Mare. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Faţă de cei doi tineri s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar în data de 6 decembrie instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a tânărului de 22 de ani și a impus măsura controlului judiciar pentru minorul de 16 ani, pe o perioadă de 30 de zile în ambele cazuri.

Cristina Iordache