Pâine „neagră” la Piatra Şoimului
În cadrul activităților desfășurate de către polițiștii de investigarea fraudelor din cadrul Poliţiei Neamţ, în cursul acestei săptămâni au fost efectuate mai multe controale la agenții economici de pe raza comunei Piatra Șoimului. „S-a constatat că nu au fost respectate prevederile Legii 12/1990 republicată cu privire la existența documentelor de proveniență pentru produsele de panificație expuse spre comercializare”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. În baza celor constatate, poliţiştii au aplicat două amenzi în valoare de 10.000 de lei și a fost confiscată suma de 175 de lei, reprezentând contravaloarea produselor de panificație.
A trecut pe roşu
În ziua de 13 noiembrie 2014, în jurul orei 17,15, pe bulevardul Decebal, în zona Blocului Turn din Piatra Neamţ, a avut loc un accident de circulație în care un bărbat a traversat la culoarea roşie a semaforului şi a fost lovit de o maşină. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că în timp ce un bărbat de 47 ani, din Girov, conducea un autoturism pe b-dul Decebal, ajungând la trecerea pentru pietoni semnalizată şi semaforizată corespunzător a surprins şi accidentat un bărbat de 57 ani, aflat influența alcoolului, care a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului electric, aflat în funcţiune”, a declarat ofiţerul de presă. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Județean Neamţ, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Doi şoferi penali
În noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2014, un echipaj de poliție rutieră care era în serviciu de patrulare pe strada Luceafărului din Piatra Neamț a depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din Târgu Neamț, care conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice, mai spune IPJ Neamţ. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Județean Neamţ, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „Totodată, vineri dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Rediu, care conducea pe DN 15, în localitatea Săvinești, un autoturismul având autorizația de circulație provizorie expirată”, a mai precizat ofiţerul de presă, ambii fiind acum cercetaţi penal.
Cristina Iordache