Cronica neagra

Nemţean suspectat de contrabandă cu ţigări de la Moldoveni

Un nemţean în vârstă de 33 de ani este proprietarul microbuzului confiscat de poliţiştii de frontieră ieşeni în urma unei acţiuni de luni noapte. Potrivit anchetatorilor, cercetările au fost extinse după ce în seara de 15 septembrie la Sculeni poliţiştii au depistat, pe malul românesc al Prutului, două persoane care încărcau nişte colete voluminoase într-un microbuz. La apropierea poliţiştilor, suspecţii au abandonat coletele şi au fugit cu ajutorul unei bărci pneumatice, pe teritoriul Republicii Moldova. Ulterior, poliţiştii au stabilit că maşina aparţine unui bărbat de 33 de ani din Neamţ. Autoturismul şi cele 38 de colete care conţineau aproape 50.000 de pachete de ţigări, în valoare de 437.000 lei, au fost confiscate, poliţiştii ieşeni efectuând cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de contraband şi împreună cu autorităţile de frontieră moldoveneşti urmează să stabilească cine sunt persoanele implicate.

 

Spărgeau locuinţele nemţenilor plecaţi în străinătate

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani sunt cercetaţi pentru comiterea a patru furturi din locuinţele unor familii din Băluşeşti, comuna Icuşeşti. În urma investigaţiilor efectuate de către polițiștii de la Secția Rurală Oniceni, s-a reuşit identificarea și depistarea suspecţilor care în perioada martie – iunie 2014 ar fi comis spargerile. “În fapt, tinerii acţionau prin forţarea ferestrelor tip termopan ale unor locuinţe aflate în construcţie şi ai căror proprietari sunt plecaţi în străinătate, de unde ar fi sustras aparatură electronică, unelte, băuturi alcoolice şi alte bunuri în valoare de aproximativ 10000 lei”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Doi dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la instanţă cu propunere de arestare preventivă, iar ceilalţi trei sunt cercetaţi în stare de libertate.

 

Octogenară accidentată la Roman

Joi, dimineaţă, o femeie de 81 de ani, din Roman, a fost lovită de un autoturism al cărui şofer nu s-a asigurat suficient la un viraj la stânga. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au stabilit că în timp ce un bărbat de 70 de ani, din Poienari, conducea autoturismul pe strada Bogdan Dragoş, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, surprinzând și accidentând un

pieton care circula pe acostamentul străzii, iar şoferul este acum cercetat penal.

Cristina IORDACHE