Cronica neagra

CRONICA

A lovit o tânără cu cuţitul

Elena S. (20 de ani) din Gherăieşti a sunat la 112, în noaptea de 15 august şi a reclamat că Mihai C. (21 de ani) din aceeaşi comună a lovit-o cu un cuţit în zona feţei. Din cercetările făcute de poliţişti a rezultat că cei doi s-au certat în timp ce mergeau împreună pe DN 2, în afara localităţii Săbăoani, iar bărbatul s-a înfuriat şi a dat cu cuţitul. Victima a ajuns la spital, iar agresorului i s-a întocmit dosar penal.

 

Copilul accidentat, şoferul dispărut

Un băiat de 10 ani a fost accidentat uşor, în seara de 15 august, în timp ce traversa neregulamentar Drumul Comunal 48 din Nisiporeşti, comuna Boteşti. P.A. a fost acroşat de maşina condusă de Petru J. (26 de ani) din Hălăuceşti, judeţul Iaşi. Deşi nu era vina lui, conducătorul auto a plecat de la locul accidentului, dar s-a întors după aproximativ o oră, când a realizat că-şi poate complica situaţia. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal.

 

Unul fura curent, altul cupru

Acţiunile făcute de poliţişti în ziua de 15 august au condos la constatarea a 15 infracţiuni şi la aplicarea a 230 de amenzi, în valoare de 43.595 de lei. Printre cei prinşi pe picior greşit se numără Florin M. (47 de ani) din Târgu Frumos, care a cuplat illegal un carusel la reţeaua electrică din Cordun, şi

Ion V. din Dochia, care a furat 50 de metri de cablu din cupru din incinta unei societăţi comerciale din Bicaz. Amândoi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru furturile comise.

 

Preţul petrecerilor de Sf. Maria: 10 permise

Zece şoferi care n-au renunţat la volan pentru pahar, dar nici la pahar pentru volan au rămas fără premise în ziua de 15 august şi în dimineaţa următoare. Concentraţiile de alcool din aerul expirat vorbesc de la sine despre “decenţa” unora şi despre inconştienţa altora. Cel mai treaz, dacă se poate spune aşa, era Eusebiu O. (40 de ani) din Tupilaţi, care avea o concentraţie de “doar” 0,42 mg/l în timp ce se plimba cu maşina prin Piatra Neamţ. “Recordul” a fost doborât de Ion N. (33 de ani) din Săvineşti, care avea nu mai puţin de 1,22 mg/l. Categoria de mijloc a inclus diverse stadii de beţie, iar în cazul lui  Adrian G. (32 de ani) din Doljeşti, concentraţia de alcool a rămas necunoscută, întrucât omul, care vorbea incoerent şi mirosea a butoi, n-a vrut să sufle în etilotest.

C.M.