Cronica neagra

Mort, după ce a căzut de pe bicicletă

Un localnic din Tupilaţi a sunat vineri dimineaţă la poliţie şi a anunţat că un consătean care se deplasa cu bicicleta pe drumul comunal Arămoaia spre drumul judeţean a intrat într-o curb la stânga şi s-a dezechilibrat, căzând în şanţul de pe partea opusă. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a decedat, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru a stabili exact împrejurările în care acesta a murit.

 

A intrat cu maşina în gardurile localnicilor din Pângăraţi

Sâmbătă, aproape de miezul nopţii, poliţiştii rutieri au oprit în trafic un bărbat care conducea maşina aflat sub influenţa alcoolului. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 50 de ani, din Piatra Neamţ, a distrus mai multe garduri ale unor gospodării de pe un drum lăturalnic din localitate în încercarea de a întoarce pe DN 15 pentru a reveni la Piatra Neamţ. „Suspectul a fost depistat în localitatea Pângăraţi de poliţiştii care efectuează cercetări pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

 

 

Minoră din Paşcani, accidentată la Roman

Un şofer de 21 de ani din Sagna este cercetat de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Roman după ce a lovit cu maşina o fetiţă de 7 ani. Accidentul a avut loc, potrivit informaţiilor furnizate de subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ, sâmbătă, în jurul orei 12, pe strada Primăverii din Roman. “Minora, în vârstă de 7 ani, din Pașcani, se angajase în traversarea străzi prin loc nepermis”, a mai spus ofiţerul de presă.

Cristina IORDACHE