Cronica neagra

Cu scuterul în podeţ

Joi noapte, în jurul orei 23, s-a produs un accident în urma căruia două persoane au ajuns în stare gravă la spital. Potrivit cercetărilor efectuate de un echipaj al Poliţiei Rutiere Neamţ, un bărbat, de 33 de ani, care conducea motoscuterul pe drumul comunal 132 din Agârcia, a pierdut controlul şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un capăt de podeţ. “În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului vehiculului și rănirea unui tânăr de 27 de ani, pasager pe motoscuter”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Ambii s-au lovit la cap şi au fost transportaţi cu un echipaj SMURD şi o ambulanţă la spital. “Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, a mai spus purtătorul de cuvânt. Poliţia a deschis un dosar de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Hoţi prinşi pe DN 15

Angajatul unui magazine din Săvineşti a alertat poliţia, joi seara, după ce trei bărbaţi au furat bunuri în valoare de 60 de lei. Suspecţii au părăsit zona într-o maşină care a fost dată în consemn şi un echipaj de la Secţia Rurală Săvineşti a pornit imediat în urmărirea ei. “O echipă operativă a depistat pe DN 15 autoturismul în cauzăși au procedat la urmrirea cestuia, reușind să îl oprească la circa 200 metri de intrarea în localitatea Piatra Neamț. În autoturism au fost identificați doi bărbați de 36, respectiv de 32 de ani și conducătorul auto, un tânăr de 23 de ani, toți din Piatra Neamț, iar cu ocazia controlului efectuat în autoturism au fost identificate bunurile ce ar fi fost sustrase din magazin, în valoarea de 60 de lei”, a precizat ofiţerul de presă al IPJ Neamţ. Suspecţii sunt cercetaţi pentru furt.

 

Pericol de explozie pe strada Miron Costin

Un apel la 112 anunţa joi, în jurul orei 11,40, un incendiu izbucnit la magistrala de gaz de pe strada Miron Costin, din Roman. Un echipaj cu şase pompieri s-a deplasat rapid la faţa locului şi a intervenit cu o autospecială, acţionând şi pentru asigurarea zonei şi evacuarea persoanelor din perimetrul unde exista pericol de explozie. “Incendiul a fost produs, cel mai probabil, din cauza unor scurgeri de gaz la un branşament defect, iar ulterior o persoană neidentificată a fumat în zonă şi jarul sau scânteile au ajuns în zona avariei”, a declarat maiorul Cătălin Leonte, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Intervenţia s-a finalizat în jurul orei 12,35, după ce un echipaj E.on Gaz a remediat defecţiunea.

Cristina IORDACHE