Prins cu 400 de litri de alcool
În după amiaza de 11 iulie, în jurul orei 14, un echipaj din cadrul Poliţiei Târgu Neamţ, l-a tras pe dreapta, pentru control, pe Gheorghe G. (48 ani) din Roman, care conducea un autoturism pe strada Ion Creangă din localitate. În maşină au fost găsite 8 bidoane a 25 de litri şi 21 de bidoane a 10 litri, în care erau 410 litri lichid incolor cu miros de alcool. Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.
Grenadă găsită în pădurea Cărpiniş
După ce o femeie, care se afla la cules ciuperci, a găsit un proiectil în pădurea Cărpiniş, din Oglinzi, Răuceşti, echipa pirotehnică a făcut o misiune de cercetare a zonei, în ziua de 11 iulie, şi a descoperit o grenadă de mână defensivă şi un cartuş de calibru 7,92 mm. Muniţia, care provine din cel de al Doilea Război Mondial, a fost ridicată şi urmează să fie distrusă într-un poligon special amenajat în acest scop.
Pericol de incendiu la un TIR ieşit de pe şosea
În după amiaza de 11 iulie, pompierii de la Garda 2 Poiana Teiului au fost chemaţi la popasul Petru Vodă, unde un autotractor marca Scania părăsise partea carosabilă. Din rezervor se scurgea motorină şi exista riscul izbucnirii unui incendiu. Militarii au deconectat bornele acumulatorului şi au oprit scurgerea combustibilului.
Alarmă falsă de incendiu
Un „glumeţ” din Zăneşti a pus pompierii pe drumuri, în seara de 11 iulie, când a sunat la 112 şi a spus că a izbucnit un incendiu într-o gospodărie situată în zona podului de peste Cracău. Şase subofiţeri s-au deplasat la locul indicat cu o autospecială şi au constatat că nu ardea absolut nimic. Iată că, după atâţia ani de când s-a introdus numărul unic de urgenţă în România, mai sunt încă oameni care n-au înţeles că este o lipsă totală de bun simţ şi de responsabilitate să plimbi echipajele de intervenţie pe drumuri, ca să te „distrezi”.
C.M.