Cronica neagra

Hoţ de combustibil după gratii

Ioan C. (30 de ani), din Timişeşti, a fost încătuşat de poliţiştii din comună şi condus în arest. El are de executat o pedeapsă de un an de închisoare pentru furt calificat. Judecătoria Roman l-a găsit vinovat şi l-a condamnat definitiv pentru că în perioada 2012 – 2013 el şi alţi “tovarăşi” au furat 615 litri combustibil şi 18 acumulatori din mai multe autovehicule parcate în locuri publice. Bărbatul a fost condus la Penitenciarul Bacău.

 

Braconaj la biban

Poliţiştii de la Biroul judeţean de Poliţie Transporturi Neamţ au prins vineri seara, în jurul orei 17,30, un alt bărbat care pescuia în lacul Izvorul Muntelui, deşi este perioadă de prohibiţie. “A fost depistat un bărbat de 32 de ani din Taşca, într-o ambarcaţiune cu motor în care se afla o plasă de pescuit de tip monofilament cu lungimea de 20 de metri şi două exemplare de biban”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Năpatca a fost confiscată, peştii au fost aruncaţi înapoi în apă, iar bărbatul este cercetat pentru braconaj piscicol.

Vineri, la Ion Creangă, a mai fost depistat un bărbat, în vârstă de 79 de ani, care pescuia cu năpatca în Siret. Poliţiştii de la Secţia Rurală Oniceni au confiscat plasa şi i-au deschis dosar penal braconierului.

 

Prins cu fagul vecinului

Un bărbat de 40 de ani, din Pângărăcior, a fost prins în pădure de poliţiştii din localitate, care au fost sesizaţi de proprietarul pădurii. El se pregătea să care un fag cu ajutorul unui cal când a fost prins în pădurea reclamantului, iar acum este cercetat pentru tăiere ilegală de arbori.

 

Septuagenar “furat” de asfaltul ud

Sâmbătă, în jurul orei 13, pe DN 15, în localitatea Alexandru cel Bun, a avut loc un accident în care, potrivit cercetărilor la faţa locului efectuate de poliţiştii de la Serviciul Rutier Neamţ, un bărbat de 73 de ani, din Piatra Neamţ, a circulat cu viteză pe şoseaua udă de la ploaie şi a derapat, ajungând cu maşina în şanţ. Şoferul a fost rănit uşor şi maşina avariată.

 

Cristina IORDACHE