Cronica neagra

O acţiune derulată în perioada 27 – 28 mai de poliţiştii de la Investigarea Fraudelor şi inspectori ai Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc – Regiunea Nord-Est a dus la depistarea a doi administratori de firme care utilizau aparate de jocuri de noroc ilegal. “În cadrul acestor activități, au fost efectuate 8 controale și au fost constatate două infracțiuni privind exploatarea jocurilor de noroc fără a avea autorizațiile și licențele prevăzute de OUG nr. 77/2009. Totodată au fost identificate și indisponibilizate, până la finalizarea cercetărilor, 6 aparate tip slot-machine, cu o valoarea estimată la 18.000 lei”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea. În ambele cazuri au fost deschise anchete. La această amplă acţiune au fost mobilizaţi 10 poliţişti şi 6 inspectori.

 

Incendii de Ispas

Ieri noapte, în jurul orei 2,32, o familie din satul Prăjeşti, comuna Secuieni, s-a trezit cu fânăria în flăcări. Oamenii au sunat disperaţi la 112 şi în scurt timp la locul solicitării au sosit şase pompieri de la Detaşamentul Roman cu o autospecială şi abia după aproape două ore au reuşit să stingă incendiul, ajutaţi şi de doi voluntari de la SVSU Secuieni. La final, s-a stabilit că focul a fost pus intenţionat, poliţia deschizând o anchetă.

Un alt incendiu a fost anunţat la ora 6, un echipaj de la detaşamentul din Piatra Neamţ deplasându-se la locuinţa din comuna Vânători unde a fost semnalat dezastrul. Au ars doi metri pătraţi din acoperiş, cel mai probabil din cauza unui conductor electric deteriorat.

 

Adolescentul înecat la Boghicea a fost găsit

Un tânăr, în vârstă de 16 ani, care era, joi după-amiază, cu vitele pe islaz, în satul Slobozia, comuna Boghicea, a căzut într-un iaz şi s-a înecat. În jurul orei 16,55 au fost chemaţi pompierii de la Roman, care l-au găsit după câteva ore, potrivit informaţiilor ISU Neamţ. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie, dar purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ declară că nu erau urme vizibile de violenţă pe trupul băiatului.

 

Arme din al doilea război mondial

O carabină tip ZB şi trei cartuşe de calibrul 7,92 mm, precum şi un încărcător tip sector cu 18 cartuşe tot de 7,92 mm au fost descoperite la Ceahlău şi în Piatra Neamţ. Pirotehniştii de la ISU Neamţ au fost solicitaţi miercuri în comuna Ceahlău, unde în pădurea Verdele a fost găsită carabina. La Piatra Neamţ, muniţia a fost găsită la un deposit de utilaje.

Cristina IORDACHE