Cronica neagra

Hoţ de cupru, cercetat în libertate

Poliţiştii din Bicaz l-au prins, joi, pe un bărbat suspectat că a furat circa 120 metri de conductori din cupru cu înveliş metalic din incinta unei hale aparţinând unei societăţi din localitate. Suspectul este un bărbat de 30 de ani, despre care poliţiştii au date că a pătruns în ziua de 14 aprilie în hală şi a furat conductorii. El este cercetat pentru furt calificat, în stare de libertate.

 

A lovit şi a fugit

O şoferiţă (36 de ani), din Roman, a accidentat un pieton, joi noapte, pe strada Fundătura Duzilor, şi a părăsit locul accidentului. Poliţiştii care au făcut cercetările au stabilit că în jurul orei 22, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, şoferiţa a lovit o femeie de 72 de ani care se deplasa regulamentar pe partea stângă a străzii. Victima a ajuns la spital, iar poliţia a deschis o anchetă.

Tot joi, la Roman, a mai avut loc un accident, pe bulevardul Republicii, în care un şofer (40 de ani) a fost rănit din cauză că nu a păstrat distanţa regulamentară în mers.

 

Proiectile la Pluton

Un localnic din satul Pluton, comuna Pipirig, a găsit, joi, în timp ce săpa în grădină, două proiectile. Precaut, omul s-a îndepărtat de explozibile şi a sunat imediat la 112. Un echipaj de pirotehnişti de la ISU Neamţ s-a deplasat la faţa locului şi a ridicat în condiţii de siguranţă două proiectile explosive unul de calibrul 105 mm şi unul de 82 mm. Apoi, militarii au cercetat o suprafaţă de 300 mp cu detectorul de metale şi nu au găsit alte elemente de muniţie.

 

Incendiu de la coş

Joi seara, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din Târgu Neamţ. Şase militari de la detaşamentul din localitate au ajuns rapid şi au lichidat rapid flăcările care ieşeau pe coş, nemaifiind alte pagube. Cauza incendiului este coşul de fum necurăţat.

Cristina IORDACHE