Tezaur din Epoca Bronzului recuperat după 20 de ani
Poliţiştii de la Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Neamţ au depistat acasă la un cetăţean din comuna Ruginoasa un tezaur din Epoca Bronzului. Piesele, nişte unelte, au fost descoperite acum 20 de ani şi ar fi trebuit să fie predate autorităţilor, care să stabilească exact din ce perioadă sunt. Conform ofiţerului de presă al IPJ Neamţ, bunurile depistate, constând din două topoare de tip celt, două seceri şi o piesă de forma unei dalte, urmează să fie predate unui muzeu. “În data de 13 martie 2014, în cadrul unor activităţi specifice în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, ofiţerii din cadrul IPJ Neamţ, Serviciul Investigaţii Criminale, au recuperat un tezaur de unelte datând din Epoca Bronzului, în cauză urmând a fi continuate cercetările”, a mai declarat subinspectorul Elena Bulgărea.
Duminică cu 88 de amenzi
Echipaje de 75 de poliţişti de la rutieră, ordine publică, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor au derulat duminică, 16 martie, acţiuni prin care au fost verificate 23 de autovehicule prin 8 filtre, şi au fost controlate trei unităţi comerciale. La aceste acţiuni au fost constatate 5 infracţiuni, dintre care 3 în flagrant, şi au fost aplicate 88 de amenzi în valoare de 13.225 lei, cele mai multe pentru abateri la codul rutier. Aşa a fost cazul unei şoferiţe care circula, la orele amiezii, prin Săvineşti, deşi avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată, ca şi un bărbat depistat în Roman, pe strada Oituz.
Pieton accidentat la Roznov
Duminică, în jurul orei 16, la Roznov a avut loc un accident rutier, în urma căruia un bărbat de 33 de ani a fost lovit. Poliţiştii au stabilit că acesta se deplasa pe partea carosabilă a drumului judeţean 156A, urmând ca în cursul cercetărilor să se concluzioneze împrejurările evenimentului.
Cristina IORDACHE