Hoţi de vite arestaţi
Doi bărbaţi din comuna Timişeşti au fost arestaţi preventiv, duminică, după ce au fost prinşi cu două vaci furate. Fănică C. şi MironI. trăgeau vacile de laţ în noaptea de sâmbătă spre duminică şi au fost luaţi la întrebări de poliţiştii de la Secţia Rurală Urecheni aflaţi în patrulare. Cum n-au putut justifica nici prezenţa lor acolo şi nici n-au putut dovedi că animalele sunt ale lor, cei doi au fost conduşi la secţie, apoi au fost prezentaţi la instanţă cu propunere de arestare. Judecătoria Târgu Neamţ a emis, ieri, mandat pentru 30 de zile în cazul ambilor.
Razii ale poliţiştilor
Echipe care au însumat 30 de poliţişti au acţionat, în week-end, concertat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, economice, în trafic. Raziile s-au desfăşurat în perioada 7 – 9 februarie iar la final au fost constatate patru infracţiuni. “Au fost controlate 5 unităţi comerciale şi 11 obiective asigurate cu pază”, a declarat subinspector Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Neamţ. “Au fost constatate 4 infracţiuni, din care una judiciară, două la regimul circulaţiei rutiere, una de altă natură şi au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, din care 3 la legea 61/1991, alte 36 la OUG 195/2002 şi două la alte acte normative”.
Hală în flăcări
Duminică seara pompierii pietreni au fost chemaţi să stingă un incendiu izbucnit într-o hală dezafectată de la periferia oraşului. Apelul a fost făcut în jurul orei 19 şi în scurt timp un echipaj a ajuns la faţa locului, unde ardeau resturi şi textile, în total aproximatov 15 kg de deşeuri. Cel mai probabil nişte oameni sărmani au vrut să se încălzească şi au aprins ce deşeuri au găsit prin acea hală, însă au scăpat flăcările de sub control şi au fugit speriaţi.
Tot duminică, aproximativ la aceeaşi oră, un alt echipaj format din 12 subofiţeri de la Detaşamentul de Pompieri Roman a participat la o misiune de stingere a unui incendiu în judeţul vecin, Bacău. Focul izbucnise la magazia dintr-o gospodărie situată în satul Cârligi, comuna Filipeşti. Împreună cu un echipaj din Bacău, pompierii nemţeni au stins flăcările care au mistuit magazia din lemn şi acoperişul pe 30 mp al unui imobil alăturat.
Cu ochii pe zăpor
Astăzi se întruneşte comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă în vederea analizării situaţiei de pe râul Bistriţa şi pentru a se stabili ce măsuri se impugn. Deocamdată, zăporul nu pune probleme, un echipaj format din doi subofiţeri din cadrul Gardei de Intervenţie Poiana Teiului aparţinând de ISU Neamţ derulând în tot cursul week-end-ului misiuni de patrulare şi supraveghere a fenomenului. Intervalele de monitorizare sunt programate pe trei segmente, unul dimineaţa şi două seara, însă deocamdată situaţia era, până ieri după-amiază, dincolo de pericolul producerii inundaţiilor. Autorităţile locale din Poiana Teiului, mai ales, dar şi din Farcaşa, sunt în continuare în alertă pentru a putea aplica planul de intervenţie ce este stabilit în cazul când apele s-ar revărsa, dar oamenii speră să scape şi anul acesta de un asemenea dezastru.
C. IORDACHE