Cronica neagra

5 ani de închisoare pentru un furt la „Cartianu”

 În dimineaţa de 2 iulie, un echipaj de poliţie l-a depistat pe Ovidiu S. (27 de ani) din Piatra Neamţ, care este condamnat la 5 ani şi 3 luni de închisoare pentru furt calificat. În noaptea de 18 spre 19 iunie 2011, individul a pătruns într-o anexă a Colegiului Tehnic Gheorghe Cartianu şi a furat aparate, scule electrice şi cabluri din cupru. Individul a fost escortat la Arestul IPJ Neamţ.

În trafic fără permis

 Elena C. (37 de ani) din Târgu Neamţ s-a ales cu dosar penal, în ziua de 2 iulie, după ce a fost oprită pentru control pe un drum din comuna Agapia. Femeia avea permisul de conducere reţinut, dar asta n-a împiedicat-o să se urce la volan. În aceeaşi zi i s-a întocmit dosar penal şi lui Vlad C. (23 de ani) din Roman, care conducea un moped pe strada Sucedava din oraş, tot fără să aibă permis.

Hoaţă de bijuterii, pagube de zeci de mii de lei

 După ce a dat cel puţin două lovituri reuşite, o hoaţă de bijuterii, care opera cu chei potrivite, a fost prinsă de poliţişti în ziua de 2 iulie. Viorica B. (32 de ani) din Piatra Neamţ a comis primul furt în dimineaţa de 29 noiembrie 2012, când a pătruns în locuinţa Georgetei A. şi a plecat cu 11.000 de lei şi mai multe bijuterii din aur. Ca să-şi şteargă urmele a provocat un incendiu, aşa că pagubele totale au fost estimate la 300.000 de lei. Pe 25 iunie 2013, Viorica B. a intrat în casa lui George M. din Piatra Neamţ şi a furat 1.000 de lei şi bijuterii din aur, prejudiciul fiind de 5.000 de lei. Femeia este cercetată pentru furt calificat, violare de domiciliu și distrugere.

Un motociclist grăbit a intrat într-o maşină

 Constantin M. (26 de ani) din Piatra Neamţ s-a accidentat, în după amiaza de 2 iulie, pentru că nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de maşina condusă de Nicoleta B. (55 de ani) şi a sfârşit prin a se ciocni de partea din spate a autoturismului. După impact, maşina a ajuns pe contrasens şi s-a oprit pe spaţiul verde, iar motocicleta s-a răsturnat pe câmp. Motociclistul s-a lovit la coate şi s-a ales cu dosar penal.

Accidente în intersecţie

 Două maşini s-au ciocnit, în după amiaza de 2 iulie, la intersecţia Bulevardului Republicii cu strada Mihai Viteazu din Roman. Vinovat a fost Iulian V. (51 de ani) care nu a respectat indicatorul „Oprire” şi a virat la stânga direct în maşina condusă de Clementina L. (37 de ani) din Iaşi. În urma impactului, femeia a fost rănită uşor.

În condiţii similares-a petrecut un accident, ieri, la Dobreni, unde căruţaşul Dumitru A. (42 de ani) nu a acordat prioritate autoturismului condus de Vasile Z. (55 de ani) din Bodeşti. Băiatul căruţaşului, în vârstă de 10 ani, a fost rănit uşor.

C.M.