Cronica neagra

Bătut până a intrat în comă

Un tânăr de 19 ani din Târgu Neamţ a fost bătut crunt, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, într-o încăierare de la prea multă băutură. Un apel la 112 a anunţat un scandal între trei individzi, consumat la miezul nopţii. Doi dintre ei au ajuns la spital. Radu C. era în comă şi avea traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, politraumatisme şi etilism acut. A fost stabilizat la Târgu Neamţ şi trimis apoi la un spital din Iaşi. Silviu B. (20 de ani) nu avea leziuni grave, nu a rămas internat şi nici nu a vrut să depună plângere. Poliţiştii au început cercetările pentru a stabili cine este agresorul.

 

Accidentat pe trecerea de pietoni, de ziua lui

Un adolescent de 15 ani din Piatra Neamţ a fost accidentat grav, în seara de 7 ianuarie, în timp ce traversa bulevardul Republicii, pe o trecere pentru pietoni din zona Casa Cărţii. Ionuţ B. a fost lovit de autoturismul Renault condus de Vasile S. (40 de ani) din Piatra Neamţ şi a fost dus, cu o ambulanţă, la spital. Medicii au stabilit că a suferit politraumatisme, cele mai multe leziuni fiind pe partea stângă a corpului, unde a fost impactul. Şoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

 

Şofer cherchelit hotărât să nu se lase testat

Poliţiştii de la Postul Ion Creangă au oprit, în seara de 7 ianuarie, maşina condusă de Viorel B. (35 de ani) din localitate şi au constatat că şoferul miroase puternic a băutură. Hotărât să nu se afle ce alcoolemie are, individul a refuzat să sufle în etilotest şi să-i fie recoltate probe de sânge la spital. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal.

 

Spărgători de case, aşteptaţi de poliţişti la locul faptei

Doi indivizi cu state vechi în furturi şi cu mulţi ani de puşcărie la activ au fost prinşi în flagrant, în seara de 7 ianuarie, la câteva minute după ce au intrat într-un apartament pe care voiau să-l lase de văruit. Poliţiştii au fost sesizaţi de un cetăţean care locuieşte în zonă, s-au mişcat repede şi au prins hoţii înainte de a apuca să-şi adune prada. Robert P. (37 de ani) din Roman a încercat să fugă, însă nu a avut nici o şansă. La controlul corporal făcut asupra lui, poliţiştii au găsit un cuţit cu lama de 10 centimetri, astfel că i-au făcut dosar penal pentru tentativă de furt, violare de domiciliu şi port fără drept de cuţit. Primele două acuzaţii sunt valabile şi pentru Bogdan Ş. (33 de ani). Ambii indivizi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ieri au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de arestare preventivă.

 

Incendiu la o tarabă de flori

În seara de 7 ianuarie, în jurul orei 22,30, pompierii militari din Piatra Neamţ au fost chemaţi să stingă o tarabă din scândură la care se vindeau flori. Au ars taraba şi deşeurile de hârtie şi carton, astfel că a rămas doar scheletul metalic. Pompierii au stins focul şi au stabilit că incendiul a pornit de la o ţigară aruncată aiurea.

 

Conductor defect, anexă în flăcări

Anexa unei case de pe strada Subdărmăneşti din Piatra Neamţ a luat foc, în seara de 7 ianuarie, din cauza unui conductor defect. Incedndiul a mistuit mai multe bunuri din interiorul încăperii (un pat, un dulap, o masă, două fotolii şi televizorul) şi a fost stins de pompierii militari, care au intervenit cu o autospecială.

C.M.