Cronica neagra

256 de amenzi şi 6 permise suspendate în două zile

În zilele de 4 şi 5 ianuarie, poliţiştii rutieri au continuat acţiunile de combatere a principalelor cauze de accidente, iar rezultatele indică faptul că şoferii se lasă convinşi cu greu să respecte regulile de circulaţie. În total au fost aplicate 256 de amenzi, în valoare de 26.095 lei, au fost reţinute 6 permise (două pentru depăşirea cu 50 km/h a vitezei maxime admise, două pentru consum de alcool, unul pentru neacordarea de prioritate pietonilor şi unul pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului) şi au fost reţinute 3 certificate auto. Totodată, agenţii rutieri au constatat două infracţiuni dintre care una de conducere a unui autovehicul neînmatriculat. Iulian N. (26 de ani) din Pângăraţi se afla la volanul unui VW Golf a cărui autorizaţie provizorie era expirată de pe 4 ianuarie 2014.

 

A furat banii din bar

În seara de 5 ianuarie, poliţiştii din Piatra Neamţ au fost sesizaţi despre faptul că o tânără de 18 ani a furat banii dintr-un bar şi a fost reţinută în imediata apropiere a localului. Echipajul care s-a dus la faţa locului a stabilit că hoaţa este Mihaela S., căreia i s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat. Banii au fost recuperaţi.

 

Peste 400 de poliţişti vor veghea sărbătorile pe vechi

Conducerea IPJ Neamţ a luat măsuri suplimentare de ordine pentru perioadele 6-8 ianuarie (când se sărbătoresc Boboteaza, Sf. Ioan, dar şi Crăciunul pe stil vechi) şi 12-14 ianuarie ( trecerea ăn noul an pe stil vechi), astfel încât să asigure liniştea publică şi să combată furturile, vagabondajul, cerşetoria şi comerţul ilegal.

În medie, 432 de poliţişti vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.

Majoritatea  poliţiştilor aflaţi în misiune (281) sunt de la structurile de ordine publică, 115 de la structurile rutiere, iar 36 de la alte formaţiuni.

 

Încă o casă scrum din cauza coşului

O familie din Cârligi, Ştefan cel Mare, a rămas pe drumuri, în seara de 5 ianuarie, după ce a luat foc casa. Incendiul a mistuit construcţia din cărămidă şi bunurile din interior, în proporţie de 70%, şi s-a extins la acoperişul bucătăriei de vară şi la lucrurile din încăpere (aragaz, generator, mobilier, televizor). După ce au stins flăcările, pompierii militari au stabilit că nenorocirea s-a întâmplat din cauza coşului de fum care nu era curăţat de funingine, a luat foc, iar temperatura foarte mare a aprins grinzile din structura acoperişului.

Exact în aceleaşi împrejurări s-a aprins, tot în seara de 5 ianuarie, coşul unei case din Borleşti. Proprietarii au avut noroc pentru că incendiul n-a afectat decât o grindă din planşeu.

 

Un bătrân a stat două zile căzut în casă

Două zile s-a chinuit un bătrân de 78 de ani din Piatra Neamţ să se ridice de pe podea şi nu a reuşit. Când, în sfârşit, l-au căutat nişte rude şi au văzut că nu răspunde la uşă, s-au hotărât să anunţe pompierii. Militarii au deblocat uşa apartamentului şi au dus proprietarul suferind până la ambulanţa care l-a transportat la spital.

 

Panică într-un bloc de la o pâine arsă

Locatarii dintr-un bloc din Roman au sunat, panicaţi, la 112, în seara de 5 ianuarie, spunând că toata casa scării este plină de fum. Pompierii s-au dus la faţa locului, cu tot cu o ambulanţă SMURD, dar n-a fost cazul să intervină decât pentru aerisirea imobilului. Fumul gros ieşea dintr-un apartament de la etajul II, a cărui proprietară uitase o tavă cu pâine în cuptor.

C.M.