Cronica neagra

O maşină a dărâmat un gard şi s-a oprit într-un stâlp

Un autoturism scăpat de sub control a dărâmat gardul unei case, s-a ciocnit de un stâlp de electricitate aflat în curte, după care s-a răsturnat pe cupolă, în după amiaza de 6 decembrie. Totul s-a întâmplat pentru că Elena U. (37 de ani) din Poiana Teiului, care se afla la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei la ieşirea dintr-o curbă periculoasă din localitatea Frumosu, comuna Farcaşa. Dincolo de faptul că maşina a fost avariată serios, atât conducătoarea auto, cât şi pasagera Maria T. (26 de ani) din Poiana Teiului au scăpat cu răni uşoare.

 

A vrut să evite un câine şi s-a răsturnat

O altă maşină s-a răsturnat în afara şoselei, în după amiaza de 7 decembrie, în localitatea Bodeşti. Mihai M. (37 de ani) din Suceava a vrut să evite un câine, dar a pierdut controlul volanului şi n-a mai reuşit să redreseze autoturismul. Şoferul a avut, totuşi, noroc pentru că nu s-a rănit grav.

 

S-a îmbătat de ziua lui şi şi-a boţit maşina

Neculai C. (45 de ani) din Piatra Neamţ s-a sărbătorit vineri, iar seara, pe la ora 20 a intrat într-o maşină parcată pe strada Mărăţei. Au fost chemaţi poliţiştii, care l-au testat pe sărbătorit şi au stabilit că avea o concentraţie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Deşi nu-şi dorea, “cadoul” pe care l-a primit şoferul turmentat a fost un dosar penal.

Ieri dimineaţă, la ora 5,30, un alt viteaz beat la volan a intrat într-o maşină care se deplasa regulamentar pe un drum comunal din Pângăraţi. Ionuţ N. (23 de ani) din Dumbrava Roşie avea o concentraţie de 1,06 mg/l  alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal.

 

Copii prinşi la furat brăduţi

Doi băieţi, unul de 13 şi celălalt de 16 ani, au fost prinşi de către poliţişti, sâmbătă, în timp ce furau brăduţi din pădurea Ceuca din satul Oşlobeni. Cei doi s-au întâlnit cu poliţiştii când tocmai cărau 10 brăduţi, dar, împreună cu alte trei persoane, tăiaseră 50 şi voiau să-i vândă. Poliţiştii fac cercetări pentru a-i găsi pe cei trei suspecţi şi a-i audia în dosarul penal de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos pe care l-au întocmit în cauză.

Tot sâmbătă a fost depistat în trafic Cristian C. (20 de ani) din Dămuc, care transporta 22 de brăduţi nemarcaţi, cu un autoturism. “Marfa” i-a fost confiscată, iar şoferul a primit o amendă de 2000 de lei.

 

Casă în flăcări din cauza vântului

Nişte scântei, purtate de vântul puternic care a suflat în după-amiaza de 6 decembrie, au aprins adăpostul de animale din gospodăria unui pietrean. Tot din cauza vântului, incendiul s-a extins şi la casă şi a fost stins cu dificultate de pompierii militari, care au intervenit cu două autospeciale.

Focul a mistuit adăpostul de animale, o porţiune din gardul din scândură, 1 mc lemne de foc, acoperişul casei – pe o suprafaţă de 80 mp, 3 uşi şi 3 ferestre, tavanele, parchetul şi izolaţia exterioară din polistiren, pe o suprafaţă de 100 mp.

 

Apărătoare din tablă, pericol public

Vântul puternic de vineri seara i-a îngrijorat pe locatarii unui bloc de pe strada Petru Rareş, din Piatra Neamţ, care au chemat pompierii să dea jos o apărătoare din tablă care proteja izolaţia exterioară a imobilului. Din cauza rafalelor, tabla risca să cadă şi să lovească pe cineva. Militarii au folosit căngile şi au îndepărtat pericolul.

Au rămas fără acoperiş din cauza coşurilor

Două familii au rămas fără acoperiş din cauza coşurilor de fum care le+au aprins casele. Primul incendiu a izbucnit la o casă din Dumbrava Roşie, vineri seara, şi a distrus 100 mp din acoperiş şi 86 mp de planşeu.

Căteva ore mai târziu a luat foc o casă din Agapia, tot din cauza coşului încins şi neizolat. Flăcările au mistuit 150 mp din acoperiş, o porţiune din acoperişul unei anexe şi mai multe bunuri.

C.M.