Cronica neagra

Prins după ce-a comis 3 tâlhării

Vasile R. (20 de ani), din Piatra Neamţ, a fost depistat, joi, la ora 20, de un echipaj de la Poliţia Municipiului Piatra Neamţ. Individul era căutat pentru nişte tâlhării comise în luna septembrie, când a sustras două lănţişoare de aur şi un telefonul mobil de la trei persoane. El a fost reţinut pentru 24 de ore urmând să fie prezentat la instanţă cu propunerea de arestare.

 

Scandalagiu dus la zdup

Daniel M. (45 de ani), din Tămăşeni, va petrece sărbătorile după gratii. El a fost încătuşat, joi dimineaţă, în timp ce mergea la mama lui, pe un drum care trece pe lângă râul Siret. Poliţiştii i-au prezentat mandatul şi l+au condus în arest, întrucât are de executat o pedeapsă de opt luni de închisoare. El a fost condamnat de Judecătoria Roman pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

 

Incendiu de la coş

Coşul de fum deteriorat a fost cauza incendiului izbucnit în noaptea de joi la casa lui Mircea H., din satul Oşlobeni, comuna Bodeşti. Aproape de ora 4 au fost chemaţi şi pompierii în ajutor şi, împreună cu şeful voluntarilor din comună, au reuşit să stingă focul, care a mistuit acoperişul de 80 mp din astereală din lemn, circa 500 kg de cereale şi a deteriorat tavanul camerelor.

 

 

Scurtcircuit de la un conductor defect

Joi noapte, la locuinţa lui Cătălin B., din Tarcău, a izbucnit un incendiu produs de un scurtcircuit la un conductor cu izolaţia deteriorată. Pompierii pietreni au intervenit şi au stins flăcările. Focul a mistuit mobila din încăpere, uşa şi alte bunuri.

Cristina IORDACHE