Cronica neagra

A intrat, cu Loganul, într-o turmă de oi

Un bărbat de 46 de ani din Borleşti a omorât 26 de oi, în seara de 28 noiembrie, după ce a intrat cu Loganul, în plin, într-o turmă care traversa DJ 156 A, în afara localităţii Săvineşti. Era deja întuneric, iar cei doi ciobani, care însoţeau animalele, nu purtau veste reflectorizante şi nu au luat nici un fel de măsuri ca turma să fie văzută de la distanţă. Cu toate acestea lui Vasile S. i s-a întocmit dosar penal pentru distrugere.

 

Tractoristul beat, tractorul neînmatriculat

Ioan P. (61 de ani) din Buhuşi a făcut-o de oaie, joi, ziua în amiaza mare, când s-a urc at băut la volanul unui tractor cu remorcă şi a plecat la plimbare. În Bahna, poliţiştii l-au oprit pentru control, ocazie cu care au constatat că avea o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar tractorul şi remorca nu aveau numere de înmatriculare. „Şoferul” s-a ales cu dosar penal.

Tot în ziua de 28 noiembrie, poliţiştii au mai găsit un şofer „vesel” în trafic. Este vorba despre Vasile B. (65 de ani) din Gâdinţi (care avea o concentraţie de 0,47 mg/l alcool în aerul expirat) şi a fost „premiat” cu un dosar penal.

Cum nu se putea să lipsească din peisaj şi un „şofer” fără permis, acesta este Robert C. (29 de ani) din Făurei, care a fost tras pe dreapta în Turtureşti, comuna Girov. Poliţiştii au constatat că avea permisul reţinut şi i-au făcut dosar penal fiindcă nu a respectat perioada de suspendare a dreptului de a conduce.

 

S-a oprit într-o maşină parcată

Un alt „viteaz”, din comuna Alexandru cel Bun s-a îmbătat, în după amiaza de 28 noiembrie, şi şi-a izbit maşina într-un autoturism parcat pe strada Ana Ipătescu. Poliţiştii chemaţi la locul „faptei” au stabilit că Ioan D. (43 de ani) avea o concentraţie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat şi l-au dus direct la spital, pentru stabilirea alcoolemiei. Individul a rămas fără permis, dar a primit în schimb un dosar penal deschis pe numele lui.

 

Maşină „afumată” de la un scurtcircuit

Un autoturism aflat în trafic, în ziua de 28 noiembrie, pe DB 15 D, în Ghigoieşti, Ştefan cel Mare, s-a aprins din cauza unui scurtcircuit. Au ars cablurile de legătură de la bateria auto şi elementele din material plastic din compartimentul motor, dar focul a fost stins înainte de a cuprinde tot autovehiculul. La intervenţie au participat 5 subofiţeri de la Detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ.

 

3 coşuri de fum s-au aprins în aceeaşi zi

Obiceiul (prost) al oamenilor care se apucă să facă foc în sobe dar „uită” să curăţe coşurile de funinginea adunată iarna trecută este una din principalele cauze de incendiu din sezonul rece. Coşurile bine făcute rezistă la temperaturile ridicate, dar cele vechi şi fragile crapă şi astfel flăcările ajung în pod sau direct în încăperi. Numai în ziua de 28 noiembrie, pompierii au fost chemaţi să stingă trei coşuri de fum, două la locuinţe din comuna Bălţăteşti şi unul în Piatra Neamţ. Din fericire, nici unul din cele trei incendii nu a afectat construcţia în sine, însă cel mai prudent este ca oamenii să cheme coşarul şi să scape de funinginea care îi poate lăsa fără casă.

 

Incendiu în baie

Mobilierul din baia apartamentului lui Mihai E. din Târgu Neamţ a ars, în seara de 28 noiembrie, din cauza jarului căzut din sobă. Pompierii au fost anunţaţi la ora 17,14 şi au lichidat incendiul înainte de se extinde la restul casei. Militarii reamintesc cetăţenilor care folosesc sobe pentru a se încălzi că o bucată de tablă aşezată pe pardoseală, în dreptul portiţei, este cel mai simplu şi mai eficient mijloc de a evita izbucnirea unui incendiu.

C.M.