Cronica neagra

Mort, după ce s-a izbit cu maşina în copac

GheorghiţăI. (24 de ani), din comuna Urecheni, a murit duminică noapte, după ce s-a izbit cu maţina de un copac. Poliţiştii au stabilit după primele cercetări că şoferul conducea cu viteză şi la ieşirea din Păstrăveni a pierdut controlul volanului, izbindu-se violent de un copac. Iulian S. (26 de ani), din aceeaşi localitate, pasager în maşină, a ajuns la spital cu răni grave.

 

Şi-a atacat iubitul cu cuţitul

Ana K. (28 de ani), din Piatra Neamţ, este cercetată pentru distrugere, ameninţare şi port illegal de armă albă după ce duminică după-amaiză a spart geamul la uşa de intrare în blocul unde locuia iubitul ei, pe strada Grigore Ureche. Femeia se certase cu Vasile H. (39 de ani)şi după ce a intrat în bloc l-a ameninţat pe bărbat cu un cuţit.

 

I-a dat foc grajdului şi fânăriei

O mână criminală a dat foc anexelor din gospodăria Mariei B., din Sabasa, comuna Borca. Femeia s-a trezit la ora 00,28, duminică noapte, a văzut flăcările şi a auzit aninalele din grajdul în flăcări şi a sunat imediat la 112. Un echipaj de pompieri de la Târgu Neamţ au intervenit cu o autospecială şi au stins focul, care a mistuit fânăria, pe 25 mp, 5 tone de fân, grajdul de 25 mp şi circa 2.000 bucăţi şindrilă. Poliţia cercetează cauza, pentru depistarea autorului.

 

Focul i-a ars documentele contabile

Ioan F., din Stejaru, comuna Pângăraţi, a rămas fără bunurile casnice şi haine, dar şi fără documentele contabile după un incendiu izbucnit duminică dimineaţă. Pompierii de la detaşamentul din Piatra Neamţ care au sosit la faţa locului şi au intervenit au stabilit că incendiul a fost produs de focul deschis în spaţiul închis.

Cristina IORDACHE