Criminalii eliberaţi de tribunal

arestat Gelu Ungureanu (57 de ani) şi Gheorghe Corbu (57 de ani) au fost puşi în libertate, ieri, de Tribunalul Neamţ, care în schimb le-a dat interdicţia de a părăsi ţara. Apărătorii lor au susţinut că în această cauză nu sunt probe directe împotriva acuzaţilor şi nici probe care să dovedească faptul că sunt un pericol public. Cei doi romaşcani sunt judecaţi  pentru lipsire ilegală de libertate urmată de moartea victimei.

Fapta s-a petrecut în noaptea de 21 spre 2 ianuarie 2013, când Vasile Fundăcescu (41 de ani) s-a dus la fosta soţie, Ermina Palaghia, şi a făcut scandal. Cei doi erau divorţaţi de ceva vreme, dar fostul soţ nu se împăcase cu ideea. De câte ori bea, el se ducea la Iucşa, în comuna Români, acolo unde Ermina Palaghia trăia cu Gheorghe Corbu, şi zbiera cât îl ţineau plămânii, spărgea geamurile şi înjura cu foc.

În acea seară, Gelu Ungureanu şi soţia lui erau în vizită la Gheorghe Corbu şi au sărit cu toţii să-l potolească pe scandalagiu. Dar acum l-au legat de un copac, pentru ca poliţiştii din comună să nu le mai reproşeze că îi cheamă degeaba. Fundăcescu a murit în timpul anchetei, iar acum instanţa trebuie să stabilească dacă cei doi inculpaţi sunt vinovaţi.

Decizia de ieri poate fi atacată de parchet, urmând ca la Curtea de Apel Bacău să se dea o soluţie definitivă în privinţa libertăţii celor doi.

Cristina IORDACHE