Crimă în zi de Crăciun Patru copii au fost martori la atacul sângeros

În seara de Crăciun, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Ion Creangă, a murit înjunghiat sub privirile a patru copilaşi, cel mai mic având un an şi jumătate. Victima a fost atacată de fratele concubinei sale, care venise în vizită. Atacatorul, în vârstă de 29 de ani, s-a enervat când a auzit că bărbatul la care stă sora lui vrea să o alunge pe aceasta de acasă, sătul de cei trei copii ai acesteia, pe care femeia îi are dintr-o relaţie anterioară, fiind dispus să-l crească doar pe cel mai mic, care este al lui. De asemenea, cei doi s-au certat pe tema unei datorii pe care fratele femeii ar fi avut-o faţă de concubinul acesteia. Conflictul a degenerat, cel doi s-au bătut, iar la un moment dat bărbatul mai tânăr a pus mâna pe cuţit şi l-a înjunghiat în inimă pe “cumnat”. Acesta a murit pe loc, aşa încât echipajul de salvare sosit la faţa locului nu a mai avut ce să facă pentru a-i salva viaţa. Criminalul a fugit, dar a fost găsit de poliţişti şi pus după gratii.

Geanina NICORESCU