Crimă între boschetari în Mărăţei

arestat

* Acum mai bine de o lună, doi bărbaţi au fost găsiţi morţi într-o garsonieră  * Anchetatorii au stabilit că unul a murit de boală, iar celălalt a fost ucis în bătaie

Misterul celor doi morţi găsiţi, la începutul lunii aprilie, într-o garsonieră mizerabilă din cartierul Mărăţei, din Piatra Neamţ, a fost elucidat. Pornită de la ipoteza unei crime de la bun început, deşi nu fusese exclusă nici varianta unui accident, ancheta s-a canalizat pe strângerea declaraţiilor luate atât de la vecini, cât şi de la câţiva dintre cei care au luat parte la incidentele din noaptea de 2 spre 3 aprilie. Astfel că, ceea ce se contura tot mai clar a fi crimă a fost dovedită de rezultatele necropsiei, care a stabilit că unul din cei doi oameni ai străzii a murit de boală, iar celălalt din cauza loviturilor primite de la tovarăşul de pahar. Marţi, autorul crimei a fost reţinut de Parchetul Neamţ, pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Florin Răzvan Răducanu (23 de ani), care este din Piatra Neamţ dar locuieşte la Girov, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile.

Potrivit anchetatorilor, câţiva oameni ai străzii s-au strâns în seara de 2 aprilie în garsoniera unui prieten de-al lor şi au băut cu toţii spirt, până târziu, în noapte. După atâta alcool, la un moment dat indivizii au început să se certe, iar unul dintre ei, mai nervos din fire, a dat cu pumnii şi picioarele în stânga şi-n dreapta, apoi a luat piciorul unui scaun şi l-a lovit mai abitir pe unul dintre ei, până s-a răcorit. Când l-a văzut căzut, agresorul s-a potolit şi s-a culcat, lângă ceilalţi doi tovarăşi de pahar care asistaseră la scandal. A doua zi dimineaţă, indivizii s-au trezit, i-au văzut pe cei doi că nu mai mişcă, au realizat că sunt morţi, dar au părăsit locuinţa ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimnic.

Cadavrele au stat în casă câteva zile, până când femeia de serviciu a sesizat mirosul greu care răzbătea din locuinţă, unul mai apăsător decât cel al mizeriei care în mod obişnuit se simţea în preajma uşii. Iniţial, poliţiştii veniţi la faţa locului au găsit doar un singur cadavru, al unui bărbat de 50 de ani, iar după ce au început să caute probe, l-au găsit şi pe cel de 45 de ani.

„La necropsie s-a stabilit că decesul unuia a survenit din cauza bolii, pe fondul unui organism tarat de consumul de alcool, iar al doilea a murit din cauza loviturilor primite, totul pe fondul consumului de alcool”, a declarat procurorul Virgil Cornea, purtătorul de cuvânt al Parchetului Neamţ.

Florin Răzvan Răducanu nu a atacat decizia Tribunalului Neamţ.

Cristina IORDACHE