Crescătorii de bovine au obținut despăgubiri de 4 ori mai mari

Crescătorii de bovine au reușit să obțină o nouă victorie în disputa lor cu reprezentanții Ministerului Agriculturi pe tema pagubelor generate de secetă în rândul culturilor destinate nutrețului.

Li s-a promis că, la fel ca și la cultura mare, suma maximă pe care o pot primi drept despăgubire pentru pierderile suferite este de 400 lei pe hectar. Inițial le se acorda doar 100 lei/ha… Banii se dau cu condiția ca fermierii să aibă terenul asigurat cel puțin împotriva unui risc. Dacă n-au o astfel de asigurare, despăgubirea este 200 lei/ha.
Victoria a fost posibilă pentru că s-a reușit introducerea plantelor de furaj în schemele de despăgubiri din bugetul național care se acordă culturilor agricole de câmp. Fermierii vor fi despăgubiți ca și fermierii care primesc bani pentru plantele de cultură mare. Condițiile privind asigurările și alte detalii sunt aplicabile ca și la celelalte culturi agricole. Un fapt perfect logic: culturile destinate nutrețurilor au suferit la fel de mult ca oricare altă cultură.
În acest an, persoanele juridice vor primi un avans din despăgubiri, care nu va fi mai mare de 300 de lei pe hectar, doar dacă sunt asigurați. În caz contrar, avansul plătit în acest an nu va fi mai mare de 200 de lei pe hectar. Plăți care se pot acorda și în cazul plantelor de nutreț afectate de secetă.
Aceasta este, deocamdată, promisiunea mai marilor agriculturii românești.

Tina CONDREA