Cresc șansele Ceahlăului de a juca în play aut

ceah2 Fotbaliștii și antrenorii de la Ceahlăul au primit o veste destul de încurajatoare, după ce au început primul cantonament al iernii, unul care va dura două săptămâni și care va avea loc pe plan local. Galben-negrii au șanse din ce în ce mai mari să obțină la finalul sezonului regulat un loc de play out, după ce situația de la Oțelul Galați a devenit din ce în ce mai critică.

Oficialii grupării de la malul Dunării au anunțat la începutul acestei săptămâni că activitatea echipei a fost suspendată până pe data de 25 februarie, cu doar două zile înainte de startul părții a doua a campionatului. Adunarea Creditorilor de la Oțelul nu a aprobat planul de reorganizare necesar în procesul de insolvență și astfel jucătorii au fost anunțați să stea acasă până pe 25 februarie. Practic, fotbaliștii de la Oțelul ar avea doar două zile la dispoziție să pregătească meciurile din retur, o perioadă foarte scurtă pentru ca aceștia să fie în formă maximă la primul meci oficial. De asemenea, fotbaliștii gălățeni au fost informați că se pot pregăti în această perioadă doar pe bază de voluntariat, ceea ce, cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla, iar cei mai mulți dintre ei vor decidă se fie lăsați liber de contract și să își găsească alte angajamente.

Seria întâi a ligii a doua numără doar 13 formații, iar în acest moment doar o singură echipă va retrograda direct, adică FC Ceahlăul, care se află pe locul 13, cu doar 8 puncte, la 4 lungimi distanță de primul loc neretrogradabil, ocupat chiar de Oțelul Galați. Dacă situația de la Galați nu se va rezolva într-un timp cât mai scurt, ceea ce este puțin probabil, FC Ceahlăul poate profita și poate urca cel puțin un loc în clasament, care i-ar permite să lupte în play out pentru rămânerea în eșalonul 2 fotbalistic.

Jucătorii, antrenorii și oficialii pietreni nu se gândesc însă la problemele pe care le au alte cluburi, și au început în forță să pregătească partidele din retur. Ioan Mironaș, directorul general de la FC Ceahlăul, spune că situația de la Oțelul Galați poate fi una cu două tăișuri și nu crede că clubul de la malul Dunării își va încheia activitatea. „Am auzit de situația de la clubul din Galați, însă consider că poate fi și o strategie a celor de acolo pentru a mai trage puțin de timp pentru a-și rezolva problemele. Bănuiesc că doresc să se încadreze între anumite legi care să le permită să-și continue activitatea legal. Nu este exclus ca cei de la Oțelul să aibă posibili investitori care să vină cu bani și care să le ceară antrenorilor și jucătorilor să-și facă munca în continuare. Cert este că în situația actuală, Oțelul nu poate face achiziții, dar totuși cred că cei de la Galați vor redresa situația. Oricum, pe noi mai puțin ne interesează ceea ce se întâmplă la alte echipe, ne concentrăm doar pe munca noastră, unde vrem să facem o treabă cât mai bună. Deja cred că se formează și se conturează un grup frumos la FC Ceahlăul și sper ca jucătorii noi care au venit sau vor veni în această iarnă să ne ajute cât mai mult“, a spusIoan Mironaș.

După ce săptămâna trecută au avut câte un antrenament pe zi, iar în week-end au disputat un joc școală între ei, fotbaliștii pietreni au intrat de luni în cantonament la stadionul Municipal. Principalul Stefano Maccoppi, împreună cu secunzii DarioDigherași LidiChertic, a stabilit un program cu câte două antrenamente pe zi, unde participă 28 de jucători. Cantonamentul de la Piatra Neamț se va încheia pe data de 6 februarie, iar în această perioadă vor fi mai multe partide de verificare.

 

Marți a ajuns și David Cerra la Piatra Neamț

După Cristian Ortega,YalanyBaioși AlessandroMasella, ieri seară a ajuns la Piatra Neamțși ultima achiziție a Ceahlăului, spaniolul David Cerra. Născut în anul 1983, David Cerra evoluează pe postul de fundaș dreapta și până la această oră pare a fi cel mai sonor nume din lotul galben-negrilor, în condițiile în care are deja o experiență destul de bogată, după ce s-a format la clubul Valencia, și după ce a mai evoluat la formații importante din țara natală.

Yalany Baio are doar 22 de ani, vine de la formația olandeză, Sparta Rotterdam, și îl va înlocui în linia mediană a Ceahlăului pe Sorin Tabacariu, fotbalist pe care oficialii pietreni sunt deciși să îl cedeze la o altă formație.

Prin sosirea lui Baio, Masellași Cerra, Ceahlăul are în acest moment 28 de jucători în lot, dintre care 4 portari, 10 fundași, 10 mijlocași și 4 atacanți. „Vrem ca până la finele lunii ianuarie să aducem cel puțin 8 sau 9 jucători, iar până la jumătatea lunii februarie vrem să completăm lotul cu 12 sau 15 fotbaliști noi. Vom continua campania de achiziții și vrem să integrăm juniorii noștri din lot cu fotbaliștii mai experimentați care vin din străinătate“, a spus administratorul special, Angelo Massone.

 

Astăzi, primul amical cu Aerostar Bacău

 

Fotbaliștii de la FC Ceahlăul vor începe astăzi seria meciurile de verficare din această iarnă, meciuri care se vor încheia în jurul datei de 10 februarie. Noul antrenor, Stefano Maccoppi, a dorit câte un test la fiecare 3 zile în perioada de pregătire, iar conducerea clubului a ținut cont de cerințele tehnicianului italian. Astfel, galben-negrii vor întâlni astăzi, de la ora 15.30, pe teren propriu, formația de ligă a treia, Aerostar Bacău, cea care în prima parte a sezonului a fost antrenată de Costel Ilie. Sâmbătă, tot de la ora 15.30, și tot pe teren propriu, galben-negrii vor da piept tot cu o echipă de ligă a treia, Petrotub Roman.

Următorul amical este programat miercurea viitoare, cu CFR Pașcani, iar în ultima zi de cantonament, pe 6 februarie, FC Ceahlăul va avea parte de cel mai tare adversar, colega de eșalon, Rapid CFR Suceava.

În jurul datei de 10 februarie, băieții lui StefanoMaccoppi vor juca împotriva celor de la SC Bacău, toate aceste confruntări urmănd să aibă loc la Piatra Neamț.

„Cred că vom avea parte e o serie de jocuri destul de tari pentru această perioadă. Rezultatele vor conta mai puțin, însă nu vor neglijate. Important va fi ca băieții să acumuleze cât mai mult din punct de vedere fizic, după o vacanță de iarnă destul de mare, iar antrenorii să găsească formulele cele mai ideale înainte de primele partide oficiale. Eu sunt încrezător că perioada de pregătire va fi una foarte bună, iar noul antrenor, Maccoppi, va forma o echipă frumoasă la Piatra Neamț“, a declarat directorul general, Ioan Mironaș.

Ceahlăul va avea parte de un debut destul de greu în 2016, în condițiile în care va evolua în deplasare cu liderul seriei întâi, Dunărea Călărași, pe data de 27 februarie.