Tânărul tehnician pietrean Costel Ilie nu va sta foarte mult pe margine, după despărțirea de ASA Târgu Mureș, grupare pe care a pregătit-o în turul campionatului ligii întâi, alături de Dan Alexa. Împreună cu tehnicianul de 37 de ani, Costel Ilie a ajuns la un acord cu un alt club din primul eșalon, Concordia Chiajna, pe care cei 2 tehnicieni îl vor pregăti pe durata a două sezoane și jumătate. Dan Alexa și Costel Ilie au decis să se despartă de ASA din cauza gravelor probleme financiare pe care le are în momentul de față clubul ardelean, dar au ajuns repede la o înțelegere cu gruparea ilfoveană, care în momentul de față nu traversează o perioadă fastă în campionat. La Chiajna, Alexa îl va înlocui pe Emil Ursu, iar în acte va activa ca antrenor secund, deoarece nu are licența Pro. Antrenor principal la Concordia va fi Costel Ilie, care are licența Pro, dar cel care va răspunde de rezultatele echipei va fi Dan Alexa.
Pentru Costel Ilie, experiența la ASA Târgu Mureș a fost una foarte bună, din care a avut numai de învățat. „Îmi pare rău că a trebuit să plec de la ASA, dar nu se mai putea continua, în primul rând din cauza problemelor financiare. Am preluat echipa, împreună cu Dan Alexa, cu un deficit de minus 6 puncte, am mai făcut alte 12 puncte, dar din cauza problemelor cu banii, echipa a fost iar depunctată. Noi am reușit 18 puncte, iar când am văzut că munca noastră este în zadar, am decis că nu se merită să mai continuăm. Păcat, la ASA am întâlnit un grup de jucători profesioniști, mulți dintre ei cu foarte multe trofee, ne-am înțeles perfect, iar colaborarea noastră s-a văzut în rezultate. Îmi pare rău pentru situația în care a ajuns clubul, eu sper să treacă peste aceste momente dificile“, a declarat Costel Ilie.
ASA a încheiat anul 2016 pe poziția a 13-a în clasament, cu 12 puncte, după ce a început sezonul cu -6 puncte, la 4 puncte în fața celor de la ACS Poli Timișoara, însă, din cauza problemelor financiare, echipa ar putea fi depunctată din nou în retur. Costel Ilie a venit în vară la trupa ardeleană, împreună cu Dan Alexa, de la Rapid București.
La Chiajna, obiectivul e salvarea de la retrogradare
Costel Ilie va începe munca la noua echipă pe data de 5 ianuarie, atunci când, împreună cu Dan Alexa, au stabilit reunirea lotului celor de la Chiajna, pentru pregătirea de iarnă și meciurile din partea a doua a sezonului. Cei 2 tineri antrenori vor avea o misiune destul de grea, în condițiile în care trupa ilfoveană traversează o perioadă dificilă din punct de vedere sportiv. Concordia este în acest moment pe poziția a 12-a în clasament, cu doar 17 puncte, și are ca principal obiectiv salvarea de la retrogradare. Formația din Chiajna a început sezonul cu Emil Săndoi ca principal, a urmat apoi Emil Ursu, iar din 2017 va fi pregătită de Dan Alexa, alături de Costel Ilie. Acesta din urmă ar putea să se întâlnească cu un fost elev de la FC Ceahlăul, atacantul Marian Constantinescu.
„Din punct de vedere sportiv, Concordia se află într-o situație destul de grea, iar obiectivul nostru prioritar este salvarea de la retrogradare. Din punct de vedere financiar și al infrastructurii, Chiajna e unul dintre cele mai puternice cluburi din liga întâi, are stabilitate financiară, are 6 sau 7 terenuri de antrenament și promovează mulți tineri la prima echipă. E clar că nu ne va fi ușor nici mie nici lui Dan, și noi suntem 2 antrenori tineri, la început de drum, vrem să ne afirmăm, iar misiunea noastră va fi grea la Chiajna. Mă înțeleg excelent cu Dan, suntem amândoi din aceiași generație, și se pare că ideile în ceea ce privește filosofia fotbalului coincid. Dar cred că am arătat la ASA că ne place această meserie și suntem încrezători că vom reuși și la Concordia. Vom cunoaște jucătorii la reunirea de pe 5 ianuarie, după care vom stabili celelalte detalii, formarea lotului pentru retur și programul de pregătire din această iarnă“, a concluzionat Costel Ilie.
Concordia a încheiat anul cu un rezultat de egalitate, 0-0 acasă cu CS Universitatea Craiova, și va susține primul meci din 2017, în deplasare, cu FC Botoșani.
2016, an cu realizări pentru antrenorul Costel Ilie
Costel Ilie este unul dintre antrenorii din noul val al campionatului intern, care s-a afirmat mai întâi ca secund în primul eșalon al unor tehnicieni experimentați, după care a fost principal atât la liga întâi, liga a doua, dar și liga a treia. Posesor al carnetului de antrenor, licența Pro, Costel Ilie a avut mai multe experiențe pe banca unor echipe, după despărțirea de Ceahlăul Piatra Neamț. După o scurtă experiență în liga a treia, la Aerostar Bacău, cel poreclit „Cobra“, a început 2016 ca principal la Rapid CFR Suceava. A urmat experiența de la Rapid București, unde a fost secund alături de un alt fost coleg de la FC Ceahlăul, Radu Lefter, iar din vară a plecat alături de Dan Alexa la ASA Târgu Mureș, club de care s-a despărțit la finele acestui an. Pentru tehnicianul pietrean, 2016 a fost un an greu, dar și cu destul de multe realizări. „Cel mai important pentru mine în acest an este faptul că am avut continuitate în activitate, nu am stat acasă. Știi cum e în această meserie, dacă stai acasă și ieși din circuit, te uită lumea. A fost un an cu multe provocări peste tot unde am fost, dar am avut și două experiențe mai puțin plăcute, la Rapid și ASA. Eu mi-am făcut datoria profesional, am avut rezultate la ambele echipe, însă problemele financiare au făcut ca aceste rezultate să fie aproape șterse. Rapid a fost retrogradat în liga a patra, iar ASA este și ea pe punctul de a fi exclusă din campionat din cauza datoriilor. Sper să nu mai am parte de astfel de neplăceri, iar activitatea mea, acolo unde merg, să nu mai întâmpine astfel de neplăceri. De la 2017 îmi doresc în primul rând sănătate, e cel mai important, și cât mai multe realizări atât pe plan personal cât și profesional. Ne așteaptă un an greu la Chiajna, dar sper ca împreună cu colegii antrenori și cu jucătorii să ne îndeplinim obiectivele“, a încheiat Costel Ilie.
Fotbal
Juniorii lui Gabi Rădulescu au convins în 2016
Fotbaliștii juniori B de la LPS Piatra Neamț, pregătiți de Gabriel Rădulescu, se bucură zilele acestea de o binemeritată vacanță de iarnă, după un an 2016 cu destul de multe realizări, în primul rând pe plan sportiv. La fel a fost 2016 și pentru tânărul antrenor Gabriel Rădulescu, care a obținut rezultate cu cele două grupe pe care le-a pregătit. Juniorii B de la LPS, copii născuți în anii 1999-2000, s-au clasat pe poziția a treia în campionatul național, iar juniorii C, copii născuți în 2001, s-au situat pe locul al treilea la turneul zonal și pe locul 5 la turneul final la Olimpiada Gimnaziilor. În actuala stagiune, juniorii B de la LPS au avut o primă parte a campionatului excelentă, după ce a încheiat anul pe locul al doilea în seria A. Tinerii fotbaliști pietreni au acumulat 50 de puncte în 20 de partide, după 16 victorii, două egaluri și două eșecuri, au marcat 77 de goluri, au primit doar 14, și sunt la două puncte în spatele liderului, Atletico Vaslui. De asemenea, o parte dintre elevii lui Gabi Rădulescu au debutat și la loturile naționale de juniori. Este vorba de Giani Crețu și Cristian Botezatu, care au debutat la naționala României sub 17 ani, în partidele cu Croația, Georgia și Bulgaria, și Denis Domșa, care în acest an a debutat la naționala sub 16 ani, în două jocuri test cu Anglia. Fotbaliștii, Agafiței, Olteanu, Domșa și Gabor, au fost și ei selecționați la centrul de excelență de la Buzău, iar alții au avut aparții la nivelul ligii a cincea și a patra. Un alt elev al lui Gabi Rădulescu a dat probe la Madrid, unde a dat satisfacție, alți 2 au trecut selecția finală la 2002, 6 jucători s-au transferat la alte formații, și toți au obținut medalii și distincții la competițiile la care au luat parte. Elevii lui Gabi Rădulescu vor reveni la pregăti pe data de 9 ianuarie, atunci când începe și școala, iar primele meciuri oficiale din 2017 sunt programate abia în luna decembrie.
„2016 a fost în primul rând un an bogat în competiții pentru noi, atât amicale cât și oficiale. Deși financiar am stat destul de prost, am reușit să fim prezenți la aproape toate turneele la care am fost invitați. Am obținut medalii și la competițiile oficiale, și la cele amicale, am dat jucători la loturile naționale, iar unii dintre ei au plecat la cluburi mult mai importante din țară. Sunt mulțumit pentru ceea ce am realizat în acest an, chiar dacă nu am fost susținuți aproape de nimeni, iar pe această cale vreau să mulțumesc Liceului cu Program Sportiv și părinților, pentru sprijin și susținere. Sperăm ca 2017 să fie un an și mai bun pentru noi și le urez tuturor sportivilor, părinților și apropiaților, un an nou plin de realizări și împliniri!“, a declarat antrenorul Gabriel Rădulescu.