Data si locul naşterii: 30 martie 1943, Sibiu. Studii: absolvent al IATC Bucureşti, promoţia 1966, clasa prof. George Carabin şi conf. George Rafael. Activitate: 1995-2001 director al Teatrului Tineretului; 2001 director al Festivalului de Teatru Piatra Neamţ. Rol licenţă: cavalerul, “Ondine”, de J.Giraudoux. Rol debut: Karl Heins, “Heidelbergul de altădată”, de M. Foster, regia Gabriel Negri. Roluri în facultate: doctorul Buchanan, “Vară şi fum”, de T.Williams; Ştefan Valeriu, “Jocul de-a vacanţa”, de M.Sebastian; Dumitru Haralamb, “Mielul turbat”, de A.Baranga. Restul vieţii, adică vreo patru decenii – actor. Dar nu ne putem opri doar la aceste notaţii fugare, Corneliu Dan Borcia a fost, este, în viaţa culturală nemţeană mai mult decât atât: un Om, un cetăţean cu atitudine şi un nume de referinţă în teatrul românesc, biografia lui identificându-se cu cea a Teatrului Tineretului, interpretând peste 50 de personaje pe scena acestuia. A fost Tristan în „Tristan şi Isolda“, povestitorul din „Harap-Alb“ ori Trahanache din „O scrisoare pierdută“. A fost şi Chiriac şi Pampon şi Hector dar şi Regele Franţei . A jucat în filmele Dumbrava minunată, Mai presus de orice, Poliţa în alb, Fiul munţilor. O viaţă dăruită scenei. Îşi aminteşte colegul său şi prietenul Cornel Nicoară o scenă amuzantă petrecută în primii ani de teatru cu cel aniversat azi: “Dan a venit la teatrul nostru prin repartiţie (semn că în facultate a fost printre cei mai buni) şi a debutat… cu un moment, amuzant pentru mine şi dificil pentru el. În spectacolul „Răzvan şi Vidra” eu jucam Răzvan iar Dan juca Şoltuzul Sucevei, care în ultimul act venea în fruntea unui grup de boieri să-l felicite pe Domnul ţării. A început în forţă. „Măria ta!”, a urmat o pauză extrem de lungă, colegul meu alb la faţă şi transpirat bine se uita la mine cu disperare. Mi-am dat seama că e vorba de un lapsus şi am vrut să trec peste moment şi am spus: „Primesc din mâinile voastre…” Dan însă, şi-a amintit imediat un alt vers (incorect): „Numai cu… câmpii… de struguri, numai cu livezi… de grâu.” Iarăşi pauză. Am trecut de data asta la finalul ei, rugându-l pe Clopoţel (pe vremea aia juca un copil, acum se joacă cu aparatul de fotografiat, fiind un profesionist în domeniu) să-şi spună replica care şi punea punct scenei”. Punem şi noi punct acestui semnal aniversar pentru a-i aminti lui Corneliu că are în judeţul nostru, şi dincolo de el, mii de spectatori care l-au admirat pe scenă în marile sale roluri, cele mai multe dintre ele memorabile, dar mai ales s-au bucurat atunci când au descoperit că în spatele măştilor sale există şi un Om adevărat. În numele acestora dar şi al nostru, să-i urăm din acest colţ de pagină un sincer La mulţi ani!
La multi ani!