Cordun a administrat primul eşec campioanei

liga 5La finele săptămânii trecute s-au disputat partidele rundei a 13-a în liga a patra la fotbal, rundă care propus derby-ul de la Cordun dintre Moldova din localitate şi campioana, Voinţa Ion Creangă. Gazdele pregătite de profesorul Sorin Manea au reuşit să administreze prima înfrângere campionilor, pe care i-au învins în final cu 2 – 1, după un meci pe carel-au controlat în totalitate. Fotbaliştii de la Cordun, majoritatea localnici dar şi de la Liceul cu Program Sportiv din Roman, au început bine partida şi după primele 45 de minute au condus cu 1 – 0, după golul marcat de Alexandru Nanu. Mai mult, în ultimul minut al primei reprize, Moldova a ratat şi o lovitură de la 11 metri. Ratarea penalty-ului nu i-a descurajat pe jucătorii echipei gazdă care, cu 8 minute înainte de final, au reuşit şi golul al doilea prin Aurelian Olariu. În cel de-al treilea minut de prelungiri, oaspeţii au marcat pentru 1 – 2, dar nu au mai putut egala şi în final trupa din Cordun s-a impus cu 2 – 1. „Consider că a fost o victorie pe deplin meritată, am dominat clar prima repriză când am şi înscris şi ne-am creat şi alte situaţii de gol. Băieţii nu au acuzat şocul ratării loviturii de la 11 metri, au dat dovadă de tărie de caracter, am aşteptat adversarul să vină peste noi şi l-am surprins pe contraatac. Sunt mulţumit de rezultat, felicit băieţii pentru atitudine, este o victorie care ne menţine acolo sus şi sperăm să ne îndeplinim obiectivul”, a spus antrenorul de la Cordu, Sorin Manea, care este şi profesor la LPS Roman. În partida cu Ion Creangă, Moldova a evoluat cu următoarea formulă de echipă: Antohi, Axinte, Tălmăcel, Pleşcan, Robu, Olariu, Paraschiv, D. Catargiu, B. Catargiu, Nanu şi Ciobanu, iar după pauză au mai intrat Enea, Sânsarion, Aruxandei şi Vatamanu. După victoria din week-end, Moldova a ajuns la 24 de puncte şi a urcat pe poziţia a treia în clasament, la două puncte în spatele liderului, Speranţa Răuceşti. Formaţia de la malul Moldovei beneficiază în acest sezon de un lot de 24 de jucători, un lot destul de tânăr, iar la fiecare partidă foloseşte câte 4 juniori în teren, sub 21 de ani. Moldova Cordun este singura echipă care are în lot jucători din zona Romanului, iar profesorul Sorin Manea se află de 3 ani pe banca tehnică a echipei care sezonul trecut a încheiat stagiunea pe locul 2, în spatele celor de la Ion Creangă, după un play off foarte bun. Obiectivul pentru acest campionat este tot locurile fruntaşe şi participarea la play off, acolo unde merg primele 4 clasate. „Sunt mulţumit de nucleul de jucători pe care îl am. Mulţi sunt localnici, avem şi din localităţile învecinate şi de la LPS Roman. Suntem singura echipă cu jucători din zona Romanului, nu cum se întâmplă cu Ion Creangă, care are 8 sportivi de la Bacău, sau cu Horia, care are jucători de la Piatra Neamţ. Actualul sezon mi se pare mai echilibrat, cred că vreo 7, 8 echipe se vor bate pentru primele 4 locuri, sperăm să fim şi noi acolo. Suntem realişti, nu vrem să promovăm pentru cerinţele la liga a treia sunt mult mai mari şi cred că la ora actuală nicio echipă din campionatul nostru nu s-ar putea descurca în liga a treia. Pe noi ne sprijină Primăria Cordun, care este tot timpul alături de noi”, a mai spus Sorin Manea. Formaţia din Cordun va sta runda viitoare, iar în ultima etapă a turului va evolua tot pe teren propriu cu Arsenal Văleni.
Rezultate, liga IV, etapa XIII
Cimentul Bicaz – Tineretul Cândeşti 4 – 1 (2 – 0)
Unirea Tămăşeni – Lupii Bistriţei 2 – 6 (1 – 5)
Viitorul Podoleni – AS Grumăzeşti 2 – 2 (1 – 1)
Victoria Horia – Arsenal Văleni 11 – 0 (6 – 0)
Moldova Cordun – Voinţa Ion Creangă 2 – 1 (1- 0)
Bradul Borca – LPS Roman 3 – 0, neprezenatre
Speranţa Răuceşti – FC Cetatea II, se joacă pe 23 noiembrie.
Clasament
1.Speranţa Răuceşti 10 8 2 0 51-11 26p
2. Voinţa Ion Creangă 11 8 2 1 54-17 26p
3. Moldova Cordun 12 7 3 2 27-14 24p
4. Victoria Horia 11 6 4 1 39-9 22p
5. Bradul Borca 11 7 1 3 35-15 22p
6. Lupii Bistriţei 11 7 0 4 31-30 21p
7. Cimentul Bicaz 11 6 2 3 33-15 20p
8. Tineretul Ccândeşti 11 5 0 6 19-25 15p
9. AS Grumăzeşti 12 3 3 6 24-23 12p
10. FC Cetatea II 10 3 2 5 22-19 11p
11. Viitorul Podoleni 11 2 1 8 24-53 7p
12. LPS Roman 12 2 0 10 10-50 6p
13. Arsenal Văleni 12 2 0 10 20-61 6p
14. Unirea Tămăşeni 11 2 0 9 14-61 6p
La finele săptămânii trecute s-au disputat şi partidele rundei a noua în cele două serii din liga a cincea. În seria întâi s-au jucat doar două meciuri, întrucât Recolta Bâra nu s-a prezentat la partida de la Spicul Bozieni şi a pierdut cu 0 – 3 la masa verde.
Rezultate, seria I, etapa IX
Stejarul Stăniţa – Viitorul Ruginoasa 2 – 3 (2 – 1)
Zimbrul Pânceşti – Siretul Doljeşti 2 – 1 (1 – 0)
Spicul Bozieni – Recolta Bâra 3 – 0, neprezentare
Stejarul Ţibucani şi Voinţa Boteşti au stat.
În clasament, pe primul loc se află Viitorul Ruginoasa cu 19 puncte, locul 2 este ocupat de Spicul Bozieni cu 18 puncte, iar pe ultima treaptă a podiumului se situează Zimbrul Pânceşti cu 15 puncte.
Rezultate, seria II, etapa IX
Energia Girov – Vulturul Izvoare 8 – 2 (5 – 0)
Flacăra Brusturi – Vulturul Costişa 6 – 2 (2 – 2)
Voinţa Dochia – Zimbrul Vânători Neamţ 3 – 1 (2 – 1)
Voinţa Dobreni – Voinţa Rediu 0 – 2 (0 – 0)
Viitorul Taşca – Zorile Urecheni 1 – 3 (1 – 1)
Pe prima poziţie a clasamentului seriei a doua se află Zorile Urecheni, cu 24 de puncte, Flacăra Brusturi este a doua cu 21 de puncte, în timp ce Voinţa Dobreni are 18 puncte şi se situează pe locul al treilea.