Copilași din trei comune, afectați de „boala albastră de fântână“

*Atenție: substanțele toxice nu se distrug prin fierbere!

În timp ce unii oameni de pe Terra fac descoperiri astronomice, la polul opus al evoluției se văd efectele limitării sociale în comunități parcă uitate de lume. Medicii încă mai sunt puși în situația de a trata bebeluși grav afectați de „boala albastră de fântână“, cauzată de ingerarea apei cu nitriți. Intoxicația cu nitriți afectează copiii mici, în special sugarii, în alimentația cărora se folosește, la prepararea laptelui praf și a ceaiului, apa de fântână care conține nitrați, infestată cu fecale umane sau animale.

„Pe parcursul anului trecut s-au înregistrat cazuri de intoxicație cu nitriți la copii cu vârste cuprinse între două săptămâni și 2 ani și trei luni din comunele Bahna, Valea Ursului și Stănița.

Nitrații provin din descompunerea fecalelor umane și animale – de la wc-uri și grajduri situate la distanță mică de fântână și mai sus de aceasta – sau din îngrășămintele azotate folosite la fertilizarea solului, care se dizolvă și se infiltrează în apa de fântână.

Nitriții, rezultați în urma descompunerii în apă a nitraților, NU se distrug prin fierbere. Fierberea apei de băut nu constituie o soluție, ci dimpotrivă, deoarece are drept rezultat creșterea concentrației de nitrați și implicit a toxicității“, semnalează dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt în cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Copilașii intoxicați cu nitriți ajung la spital cu dispnee, tahicardie, agitație, convulsii, diaree sau constipație, cianoza feței și a extremităților. Intoxicația poate provoca, în scurt timp, cianoză generalizată.

În cazurile de intoxicație depistate anul trecut, specialiștii de la DSP Neamț au găsit imediat sursa îmbolnăvirii. S-a efectuat analiza chimică a apei provenită din fântânile publice din care familiile acelor copii preparau laptele praf, ceaiul și tot ce înseamnă hrană pentru toți membrii. Buletinele de analize emis de Laboratorul de investigație în sănătatea publică al DSP Neamț a evidențiat că toate probele de apă au fost necorespunzătoare din punct de vedere chimic, respectiv prezentau nitriți peste valoarea admisă – 50 mg/l.

Familiile în cauză au fost informate asupra riscului privind consumul de apă din fântânile otrăvite, recomandându-li-se folosirea apei plate sau consumul dintr-o sursă de apă potabilă investigată periodic. Este greu de crezut că starea socială le va permite acelor familii să se aprovizioneze cu apă plată și cu atât mai puțin să se racordeze la o sursă de apă potabilă controlată…

Potrivit medicilor, intoxicația cu nitriți apare la copiii mai mici din cauza existenței hemoglobinei fetale – mult mai labilă, a consumului mai are de lichide și implicit a cantității mai mari de nitrați ingerată și, nu în ultimul rând, din cauza existenței unor defecte enzimatice.

Geanina NICORESCU