COPIII, ÎN UMBRA PĂRINŢILOR ALCOOLICI (II)

14/10/2017

O colegă mi-a pus o întrebare dacă am scris vreodată despre copiii care cresc sub influența alcoolului în familii, și cum se reflectă acest lucru în personalitatea și comportamentul lor. Am hotărât să îmi asum responsabilitatea și să scriu despre acest subiect atât de interesant și important pentru mulți dintre noi. Consumul de alcool este foarte frecvent în România și adesea privit ca ceva pozitiv. Cu doi ani în urmă, a apelat la ajutorul meu o doamnă care a venit însoțită de o fată căreia nu îi dădeam mai mult de 13 ani ( și care în realitate avea 17 ani ) . Doamna a spus că este mătușa fetei, că a venit deoarece simte că ceva nu este în regulă cu fata, aceasta părând deprimată, absentând de la școală, iar mama fetei muncind și locuind în Italia, i-a adresat rugămintea de a o duce la un psiholog. Adolescenta mi-a povestit că părinții sunt divorțați și că ea locuiește cu iubitul mamei în casa pe care aceasta o construiește. Încet, încet a început fata să se deschidă față de mine și mi-a dezvăluit lucruri șocante: frica ei cea mai mare era când tatăl vitreg venea acasă și îl vedea în ce stare se află. Îi era foarte frică să meargă la culcare deoarece în timpul nopții el intra în camera ei și acolo începea să o alinte și să o dezbrace. De frică să nu fie agresiv, fata s-a lăsat pasivă și aproape în fiecare noapte era abuzată sexual. Mi-a luat destul timp să o conving că trebuie să dezvăluie acel secret autorităților și că necesită intervenția lor pentru a o ajuta să înceapă să trăiască din nou. Eu nu mai spun că experiența avută timp de trei ani de acea fată a fost atât de marcantă încât va necesita un timp îndelungat pentru tratament psihologic pentru a o recupera și a o aduce la o stare bună. Recuperarea ei presupune să se lucreze pe identitatea ei personală și sexuală, ridicarea stimei de sine, a tuturor temerilor legate de bărbați și pentru schimbarea comportamentului ei pasiv. Alt exemplu îl regăsesc în amintiri, cu mulți ani în urmă, când am avut un caz în Israel, în care tot influența consumului de alcool și-a spus cuvântul și vorbim aici de relația foarte conflictuală dintre doi soți, plină de agresivități. Trei copii au crescut în acea familie, plini de temeri, cu stimă de sine foarte scăzută. Într-o zi băiatul cel mare, intrat în armată, a primit primul concediu, ajungând acasă cu arma ( aici trebuie să deschid o paranteză și să fac precizarea că în Israel arma se poartă permanent, chiar și la ieșirea într-o permisie) . Când a deschis ușa casei, și-a văzut tatăl cum o lovea pe mama sa. El a lăsat totul și a cerut socoteală tatălui aflat în stare de ebrietate. Fiind lovit în loc de răspuns de către tatăl care i-a spus să nu se amestece nefiind ” treaba lui ” și sub impulsul furiei, băiatul a luat arma, a încărcat și a tras câteva gloanțe spre tatăl lui. Tatăl a murit pe loc. La tribunal am fost și eu prezent, fiind cel care a pregătit o expertiză psihologică despre starea mentală a băiatului. Am explicat acolo că nevoia de a o apăra pe mama lui a fost de când era copil, când într-un fel s-a simțit neputincios față de părinții lui pentru că nu putea să își apere bine mama. În drumul spre maturitate a purtat în el conflicte interioare despre iubire, ură, legate de tatăl și de mama lui, înmagazinând o stare de imensă agresivitate față de tatăl lui. Am încercat să arăt că a fost un fel de autoapărare, nu în totalitate, pentru că din momentul în care băiatul a primit aceeași palmă, sentimentele de ură, răzbunare, frustrare au crescut într-un mod semnificativ. Și în acest caz, când a simțit că are alături arma a făcut tot ceea ce a putut pentru a-și rezolva frustrarea. Tribunalul l-a găsit vinovat, dar nu de omor calificat și prin raportul meu a primit numai trei ani de închisoare. Ana Freud ( fata lui Sigmund Freud) a fost prima care a dezvoltat un mecanism de apărare numit ” identificarea cu agresorul “, cu alte cuvinte un copil care acasă vede agresivitate are mari șanse să devină și el agresiv față de familia lui și alte persoane. Dacă lângă acel copil se află și un tată care consumă alcool și se încadrează în categoria a doua ( tip agresiv) , copilul și el va folosi alcoolul și agresivitatea. Vârsta de adolescență la copii este una plină de încurcături, de evenimente, hormonii și părțile fiziologice se dezvoltă și bineînțeles dezvoltarea sentimentală ajunge la vârf. În acest timp stările extreme cum ar fi bucuria, ura, deprimarea, fericirea, se extind până la capăt. Interesant este că mulți dintre copiii care au fost foarte liniștiți până la vârsta de adolescență dintr-o dată tind spre opusul acestei stări. O mare parte dintre ei folosesc tot felul de droguri și alcool pentru a putea ajunge la stările de extremitate. Aici începe folosirea alcoolului în rândul băieților și a fetelor. O parte din ei, pentru a fi acceptați în grupuri de adolescenți își pun o mască pentru a putea supraviețui și încep consumul de alcool. Ei sunt obișnuiți cu acesta, îl au din casă și cluburile sunt pline de adolescenți la sfârșitul săptămânii. Mulți dintre ei nu numai că au nevoie să fie acceptați, existând o competiție ascunsă între băieți și o laudă cine a avut mai multe fete și cum trebuie să fie o relație sexuală. Bineînțeles că din punctul lor de vedere folosirea alcoolului le dă un atu de putere față de fete și le arată cât sunt de puternici. Dacă este să concluzionez acest articol pot spune că influența băuturilor alcoolice dăunează grav sănătății mentale și fizice, duce la dezechilibru familial, copiii cresc într-o atmosferă neadecvată, fără siguranță și care reduce stima de sine și duce la o personalitate neautentică. O parte din ei vor încerca mai târziu să își pună o mască, să demonstreze cât sunt de puternici, o altă parte vor rămâne slabi toată viața sub influența băuturii și vor dezvolta simptome care se leagă de consumul de băuturi alcoolice. Știu că s-au scris sute de mii de articole legate de același subiect și știu că România, ca și alte țări, trebuie să lupte împotriva acestui fenomen care marchează existența și dezvoltarea țării din toate punctele de vedere, economic, social, cultural și familial. Sper ca măcar pentru copiii voștri să fiți atenți cum vă comportați deoarece consecințele sunt asupra lor. Aștept sugestiile dumneavoastră. Cu respect, DR.MIRON ITZHAK Psiholog clinician principal cu drept de supervizare Director Institut Miron-Cabinet de psihologie Piatra-Neamt, Mihai Eminescu, nr.3, bl. D4, sc.B, ap.37, parter Tel.: 0233/236146 0724/225214, 0747/627971 E-mail: miron@ambra.ro