Copiii şi tinerii nemţeni pot participa la Festivalul Tinereţii de la Mangalia

festivalulÎn perioada 11 – 17 august, va avea loc, la Casa de Cultură din Mangalia, cea de-a X-a ediţie a concursului internaţional de muzică uşoară şi folclor “Festivalul Tinereţii”. Până pe data de 20 iulie, copiii şi tinerii nemţeni se pot înscrie la ambele secţiuni ale concursului, respectiv muzică uşoară şi folclor.

La ediţiile anterioare ale festivalului, peste 350 de candidaţi s-au urcat pe scenă pentru a-şi pune în valoare talentul interpretativ, câştigatorii fiind remarcaţi atât în ţară, cât şi peste hotare.

Anul acesta, concurenţii vor fi împărţiţi pe trei categorii de vârstă, respectiv 6 – 9 ani, 10 – 14 ani şi 15 – 25 ani. Mai multe informaţii pot fi găsite pe pagina oficială a festivalului (www.festivalultineretii.ro). De asemenea, fişele de  înscriere şi regulamentul concursului pot fi descărcate de pe aceeaşi pagină.

“Sperăm că anul acesta numărul spectatorilor să fie şi mai mare, fiindcă avem surprize suficiente, prin prezentarea unei muzici de cea mai bună calitate şi a unor invitaţi de marcă, alături de tradiţionalele obiceiuri şi de portul nostru care reprezintă o adevărată zestre a poporului român. Sperăm că vom satisface cele mai rafinate gusturi ale spectatorilor şi ale turiştilor care vizitează litoralul românesc”, spune Viorel Stoica, directorul festivalului.

Festivalul Tineretii este organizat de Asociaţia Culturală Daria’S şi Manifest Events, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia.

Competiţia ce are loc la malul mării reprezintă un eveniment de referinţă pe harta festivalurilor de muzică uşoară şi folclor, propunându-şi descoperirea  tinerelor talente şi promovarea culturii şi a relaţiilor interetnice, dar şi oferirea a şapte seri de spectacol de calitate.

Irina NASTASIU