Cercetările recente evidențiază efecte negative semnificative ale angajării premature a copiilor în activități de învățământ instituțional

Învățământul obligatoriu se va extinde treptat la 15 clase, până în 2030, după cum prevede actul semnat, luni, de președintele Klaus Iohannis. Legea pentru modificarea Legii educației naționale 1/2011 prevede ca grupa mare din învățământul preșcolar, învățământul primar, gimnazial și învățământul liceal să devină obligatorii până în 2020. „Învățământul general obligatoriu cuprinde învă-țământul primar, învățămân-tul gimnazial și primii doi ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mica până în anul 2030. Frecventarea învățământului obligatoriu poate înceta la forma cu frecventa la 18 ani”, se stipulează în actul normativ. 8 Scăderea vârstei de începere a școlarizării nu are suport științific Așa cum se arată în documentul „Observații și propuneri privind proiectul «România educată», publicat integral pe site-ul Activenews, document înaintat recent Administrației Prezidențiale de către Alianța Părinților din România și asumat de peste 60 de ONG-uri, argumentele curente pentru scăderea vârstei de începere a școlarizării nu au un suport științific concludent, așa cum recunosc o serie de rapoarte de cercetare din Irlanda de Nord și Anglia (țări europene cu cea mai scăzută vârstă de școlarizare – 4 ani), dar și pe plan mondial. Astfel, cercetările recente evidențiază efecte negative semnificative ale angajării premature a copiilor în activități de învățământ instituțional, în special în cele de tip formal. De exemplu, Terman Life Cycle Study din SUA, un studiu longitudinal desfășurat pe perioada a peste opt decenii, arată că, în medie, școlarizarea timpurie este asociată cu „rezultate mai slabe, inclusiv pregătire mai slabă la matematică, educație mai scăzută în ansamblu, anumite dificultăți la mijlocul vieții, consum mai mare de alcool și o mortalitate mai mare.” (M. Kern & S. Friedman, 2009; S. Friedman, 2011) Autorii acestui studiu conchid că maturitatea psihologică și gradul general de pregătire pentru situația școlară, iar nu inteligența și vârsta, sunt factorii relevanți pentru a decide când ar trebui copiii să meargă la școală. De asemenea, alte studii scot în evidență scăderea motivării de a citi și o înțelegere mai slabă a textelor la copii care încep mai timpuriu (5 ani) să învețe să citească. (S.P. Suggate, E. Schaughency & E. Reese, 2013) 8 Drama învățământului românesc Studierea tipurilor de relații între copii și părinți în primii ani de viață arată că acestea sunt decisive pentru sănătatea mintală a copiilor și dezvoltarea lor de-a lungul întregii vieți. (M. Hyson & H.B. Tomlinson, 2014) În acest sens, autorități de talie mondială în domeniul științelor dezvoltării atrag atenția că scăderea influenței parentale în educația copiilor în favoarea influenței grupului de copii de vârstă apropiată („peer orientation”) subminează unitatea familiei, periclitează dezvoltarea sănătoasă și favorizează o cultură a tinerilor bazată pe ostilitate și hipersexualizare. (G. Neufeld & Gabor Maté, 2011). Totodată, studii efectuate în Norvegia demonstrează efectul pozitiv pe care creșterea timpului dedicat îngrijirii copiilor acasă – prin reducerea timpului de lucru al mamelor – îl are asupra performanțelor școlare ale acestora, în timp ce participarea mamelor pe piața forței de muncă este corelată cu efecte negative asupra educației și succesului ocupațional al copiilor. (E. Bettinger et al, 2013; V.F. Haaland, 2013) Semnatarii documentului mai amintesc că „multe țări civilizate oferă o diversitate de alternative de școlarizare, printre care homeschooling-ul. În SUA în 2018 existau peste 2.5 milioane de copii care practicau homeschooling, această formă de educație fiind reglementată cu succes in țări precum Irlanda, Canada, Italia, Australia, Israel, Franța, Marea Britanie, Polonia, Austria, Belgia, Ungaria, Finlanda, Elveția și altele.” Încheiem aici, cu vorbele atât de actuale ale lui Eminescu, marele nostru gazetar, care parcă anticipa, încă din secolul XIX, drama prin care trece astăzi învățământul din România. „Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi… cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala au uitat tot…”

Irina NASTASIU