Copiatul, culmea simulării examenelor naționale!

Nu toți elevii claselor a XII-a au înțeles care este rolul simulării Bacalaureatului. Unii au crezut că pot simula… copiatul. Astfel, ieri, la cea de-a treia probă scrisă din cadrul simulării examenelor naționale, doi dintre liceeni au fost eliminați din cauza telefonului mobil și a tentativei de copiere. Potrivit profesorului Ioan Milea, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, este vorba despre doi elevi de la Liceul „Mihail Sadoveanu“ Borca.

De la proba la alegere a profilului au lipsit 165 de elevi.

Și la proba precedentă, susținută de elevi în data de 16 martie 2016, a avut loc o eliminare, tot din rândul elevilor de clasa a XII-a, care anul acesta au Bacalaureat. A fost vorba despre un elevi al Colegiului Național „Roman Vodă“ Roman, prins cu telefonul mobil în timpul testării, deși elevii fuseseră instruiți despre rigorile unui astfel de examen.

Simulările la clasele a VIII-a, a XI-a și a XII-a au luat sfârșit, iar potrivit calendarului, toate rezultatele vor fi afișate pe 31 martie. Notele obținute nu se trec în catalog. În situația excepțională în care se dorește acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog. În urma analizei rezultatelor, inspectoratele școlare județene vor lua măsuri de monitorizare și control, dar și de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.

Subiectele au fost elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe http://subiecte.edu.ro, și au fost proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitățile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată.

Corectarea lucrărilor va fi făcută, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național, de doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea.

Anul trecut, rata de prezență la simularea Evaluării Naționale a fost de 90,71% (169.632 de elevi participanți), iar procentul mediilor peste 5 s-a situat la 30,58%. În ceea ce privește simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat, rezultatele din 2016 indică o rată de promovare (medie generală peste 6 și note peste 5 la toate probele) de 28,51% la clasa a XI-a, respectiv 38,39% la clasa a XII-a.