Convocări pentru Ştefănescu şi Popadiuc

Fotbaliştii pietreni, Cătălin Ştefănescu şi Sorin Tabacariu au primit convocări la naţionala României sub 21 de ani, care săptămâna viitoare va începe campania de calificare la Campionatul European Under 21, din anul 2017. Decizia de convocare pentru cei 2 jucători de la FC Ceahlăul îi aparţine selecţionerului Cristi Dulca, care i-a mai folosit atât pe Ştefănescu cât şi pe Tabacariu şi la alte acţiuni ale naţionalei de tineret. Convocare pentru preliminariile Euro 2017 ar fi primit şi Doru Popadiuc, însă mijlocaşul pietrean se recuperează după intervenţia chirurgicală la care a fost supus la finele ultimei ediţii de campionat. De altfel, jucătorul născut la Suceava a ratat ultimele meciuri din campionat din cauza problemelor la meniscul genunchiului drept şi s-a operat la o clinică din Bucureşti. Ştefănescu şi Tabacariu se află încă de la începutul lunii iunie în cantonamentul echipei naţionale de tineret, care între 1 şi 7 iunie s-a pregătit la Mogoşoaia, iar de pe 8 iunie se află la Tg. Mureş, oraşul unde se va disputa primul meci al României din actuala campania, cel împotriva Armeniei. Cei 2 mijlocaşi pietreni au fost chemaţi la lotul naţional deoarece au fost 2 dintre cei mai constanţi jucători din lotul Ceahlăului, cu evoluţii destul de bune în ultimul sezon de liga întâi. „Mă bucură această convocare şi, chiar dacă am retrogradat cu echipa din liga întâi, selecţionerul Cristi Dulca a fost mulţumit de evoluţiile mele. Sper să nu dezamăgesc, vreau să mă pregătesc bine şi la lotul naţional şi să ajut România să se califice la turneul final din 2017”, a spus Cătălin Ştefănescu. Naţionala de tineret a României va debuta marţi, 16 iunie, în campania de calificare la europeanul din 2017, contra Armeniei, partida urmând a se disputa de la ora 29, pe stadionul Transil din Tg. Mureş. Din grupa României, a cincea preliminară, mai fac parte echipele Danemarcei, Ţării Galilor, Bulgariei şi Luxemburgului. Pentru meciul cu Armenia, antrenorul Cristi Dulca a convocat un lot de 24 de jucători, 3 portari, 8 fundaşii, 10 mijlocaşi şi 3 atacanţi.

Cetatea, depunctată de FRF

Clubul de fotbal Cetatea Tg. Neamţ a fost depunctată cu două puncte de Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul FRF. Motivul principal, clubul de ligă a treia trebuie să achite mai multe restanţe financiare unor jucători care şi-au depus memorii în acest sens, dar şi fostului antrenor Ciprian Danciu. Jucătorii care solicită achitarea restanţelor financiare sunt Daniel Munteanu şi Sorin Dutciuc, iar dacă gruparea din Tg. Neamţ nu îşi rezolvă aceste litigii în perioada următoare, poate risca chiar excluderea din competiţii. După decizia de depunctare, formaţia de la poalele Cetăţii a ajuns la 35 de puncte, tot atâtea câte are şi Petrotub Roman, însă echipa de la malul Moldovei are avantaj în partidele directe, 3 – 0 pe teren propriu şi 1 – 2 în deplasare, şi astfel a trecut pe poziţia a cincea în clasament. Practic, prin decizia comisiei FRF, Petrotub Roman a încheiat stagiunea pe locul 5 şi şi-a îndeplinit obiectivul impus de conducerea, o clasare între primele 5 poziţii din seria întâi.