O nouă campanie de controale debutează zilele acestea și vizează verificarea de către inspectorii de muncă a modului în care firmele au realizat măsurile dispuse în urma producerii accidentelor de muncă.
Ultima această acțiune este derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț și începe luna aceasta, prin informarea partenerilor sociali din unitățile ce au înregistrat accidente de muncă în ultimii cinci ani, în privința modului de derulare a controalelor și tematica abordată. „A doua etapă constă în verificarea, prin acțiuni de control la angajatori, a modului de realizare a măsurilor dispuse prin procesele verbale întocmite cu ocazia cercetării evenimentelor. Această etapă se va desfășura în perioada iunie-noiembrie 2017“, a precizat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț.
Prin această campanie se dorește o mai mare conștientizare din partea angajatorilor și al lucrătorilor față de nevoia respectării prevederilor legale ce țin de securitatea și sănătatea în muncă, pentru scăderea până la eliminare a accidentelor de muncă si pentru promovarea stării de bine la locul de muncă, cu consecințe benefice în plan social și profesional. Cu ocazia controalelor, inspectorii de muncă vor încuraja o abordare participativă, prin implicarea angajaților și a angajatorilor în diminuarea consecințelor sociale și economice negative ce derivă prin producerea unor accidente de muncă. Importantă este, de asemenea, promovarea bunelor practici prin care să se reducă semnificativ cauzele care duc la accidente de muncă. (C.I.)