Contribuţii sociale stabilite pentru anul 2015

Angajatorii nemţeni, intreprinzătorii nemţeni şi alte categorii de contribuabili au de achitat în 2015 o serie de contribuţii sociale obligatorii, al căror nivel a fost stabilit prin bugetul adoptat pentru acest an. Acum, în primele zile ale anului, fiecare îşi face anumite socoteli şi planuri astfel încât să poată prevedea în ansamblu cheltuielile inerente.

Contribuţia la bugetul de asigurări sociale este stabilită pe trei niveluri, respectiv pentru condiţii normale de muncă la care se achită 26,3%, din care 10,5% aferent contribuţiei individuale şi 15,8% reprezentând contribuţia datorată de angajator, pentru condiţii deosebite de muncă la care contribuţia este de 31,3% (10,5% este contribuţia individuala şi 20,8% este contribuţia datorată de angajator), iar pentru condiţii special de muncă şi alte condiţii de muncă este vorba de un procent de 36,3%, din care 10,5% este contribuţia individuală şi 25,8% este contribuţia datorată de angajator. De subliniat ar fi că partea aferentă contribuţiei individuale conţine cei 5% care merg la fondurile private de pensii, procent mai mare decât cel valabil anul trecut, respectiv de 4%.

La bugetul de asigurări sociale de sănătate se achită, anul acesta, un procent de 5,2% însemnând contribuţia angajatorului, 10,7% însemnând ceea ce datorează persoanele care se asigură facultativ şi care datorează lunar acest procent aplicat la valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară, pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru, precum şi 5,5% însemnând contribuţia aferentă celorlalte categorii de persoane care au obligaţia să achite CASS direct sau cu plata din alte surse. Nu în ultimul rând, contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate este la nivelul de 0,85%.

În ce priveşte bugetul de şomaj, cotele de contribuţie sunt de 0,5% nivelul aferent angajatorului şi 0,5% aferent contribuţiei individuale. La asta se mai adaugă pentru angajator o contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în funcţie de clasa de risc, ce este cuprinsă între 0,15% – 0,85%, precum şi o contribuţie de 0,25% în contul fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Nivelul contribuţiilor sociale care sunt de achitat în 2015 este acelaşi ca celd e anul trecut. De asemenea, odată cu legea bugetului de asigurări sociale pe acest an guvernul a oprit în continuare acordarea de credite în condiţii avantajoase şi fonduri nerambursabile pentru crearea de locuri de muncă. De remarcat mai este şi faptul că salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.415 lei, faţă de 2.298 lei cât a fost cel de anul trecut, fiind vorba de o creştere cu aproape 100 de lei. În acelaşi timp, ajutorul de deces va creşte până la nivelul de 2.415 lei, pentru asigurat sau pensionar, în vreme ce un membru de familie (neasigurat) al asiguratului sau al pensionarului va primi un ajutor de înmormântare de 1.208 lei, faţă de 1.149 lei anul trecut.

 

Cristina Iordache